Povestea bradului regal de la Sinaia

05 iun. 2022

Bradul pe care îl vedem alături de statuia Regelui Mihai I, la Sinaia, începând din 10 Mai 2022, are o poveste care se leagă, de șapte ani încoace, de Familia Regală a României.


Ca puiet, a crescut în pepiniera Ocolului Silvic Prahova. Pe 25 martie 2015, a plecat de lângă frații lui pentru a fi parte din ceremoniile aniversare dedicate Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta – astăzi, Majestatea Sa Custodele Coroanei Române. La acel moment, în martie 2015, Principesa Moștenitoare se afla la Sinaia, împreună cu Alteța Sa Regală Principele Radu, pentru a-și sărbători ziua de naștere. Altețele Lor Regale au participat la plantarea acestui brad în fața Primăriei. Plantarea unor arbori în momente importante sau de către invitați speciali este o tradiție regală de multă vreme. Iar, la Sinaia, ce putea fi mai potrivit decât un brad, specia care dă frumusețea pădurilor din jur?


În anii care au urmat, bradul a fost îngrijit de specialiștii de la Universitatea de Stiințe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub coordonarea prof. univ. dr. Florin Stănică, prorector al universității și membru corespondent al Academiei Române.


Pe 9 mai 2022, bradul a mai făcut un drum, din fața primăriei lângă statuia Regelui Mihai din Piațeta „George Enescu”, pentru a fi alături de Rege, de 10 Mai, Ziua Națională a Independenței României. Transplantarea bradului a fost misiunea primei zile a atelierului de peisagistică pe care studenții Facultății de Horticultură din USAMV București l-au desfășurat în acea săptămână. Deși vremea nu a ușurat munca studenților și a celor de la Ocolul Silvic, echipa a reușit să aducă bradul alături de Regele Mihai, întregind cu acest element de peisaj priveliștea pe care o vor admira trecătorii, de acum înainte.


Simboluri culturale și naturale ale patrimoniului regal stau acum alături, în centrul orașului, prin inițiativele Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș (APRP), susținute de autoritățile centrale și locale.