Parastas de șapte ani pentru Regina Ana
Sâmbătă, 29 iulie 2023, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș a avut loc o slujbă de pomenire, la împlinirea a șapte ani de la trecerea la cele veşnice a Reginei Ana a României. HISTOIRES ROYALES
La parastas au luat parte Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Altețelor Lor Regale Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Au fost prezenți la slujbă membri ai colectivului Casei Majestății Sale.

Ceremonia religioasă a fost oficiată de preacuviosul părinte arhimandrit Caliopie Ichim și de un sobor de preoți ai eparhiei.
Alături de Familia Regală a stat părintele Neculai Ioja, parohul catolic din Curtea de Argeş.
În faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale din Curtea de Argeș au fost prezenți români de toate vârstele, veniți din diverse comunități ale țării, și jurnaliști.
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale