Palatul Regal, 18 ianuarie 2020

20 ian. 2020

Tronos, grupul psaltic al Catedralei Patriarhale, și Muzica Reprezentativă a Armatei au ținut să fie alături de Majestatea Sa și să-i ureze la mulți ani, în seara de 18 ianuarie 2020.

Sărbătorirea celor 30 de ani de la întoarcerea Familiei Regale s-a încheiat la Palatul Regal. Români din țară și din Republica Moldova, reprezentând instituții ale Statului și organizații, precum și personalități din toate domeniile vieții românești s-au reunit în Sufrageria Regală pentru a lua parte la încheierea sărbătorii.

Majestatea Sa și Principele Radu, alături de ceilalți membri ai Familiei Regale și de invitații prezenți, s-au bucurat de remarcabilul recital al muzicienilor Bisericii și Armatei și au gustat din bucatele tradiționale, alături de vinurile alese deopotrivă din România și din Republica Moldova. Au fost prezenți membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București.

 

©Cristian Coposesc ©Daniel Angelescu

 

{gallery(1401)}