„Ora Regelui”, la o sută de ediții

12 iul. 2014

Sâmbătă, 12 iulie 2014, Televiziunea Națională a prezentat ediția cu numărul o sută a emisiunii „Ora Regelui”.

 

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au oferit o recepție, în onoarea ediției jubiliare, joi, 10 iulie, la Palatul Elisabeta. Au luat parte membrii echipei care au participat, de-a lungul timpului, la realizarea și producția emisiunii, precum și reprezentanți ai conducerii Televiziunii Române.

 

„Ora Regelui” a fost realizată, alternativ, de Marilena Rotaru, Cristina Țilică, Camelia Csiki, Ruxandra Țuchel, Lidia Voicu și Bogdan Șerban-Iancu, iar cele cele nouăzeci și nouă de ediții ale emisiunii au fost vizionate de peste 12 milioane de telespectatori.

 

De la prima difuzare, în ziua de 7 iulie 2012, și până în prezent, emisiunea „Ora Regelui” a reflectat prezentul românesc prin prisma valorilor și principiilor Coroanei. Emisiunea a cuprins reportaje și dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, economice, din perspectiva reprezentării statale și a intereselor fundamentale românești.

 

În cele nouăzeci și nouă de ediții ale emisiunii “Ora Regelui” au fost prezentate imagini-document, unele în premieră și în exclusivitate, mărturii ale oamenilor de știință, de artă, diplomați, scriitori și rezultate ale cercetărilor analiștilor români și străini.

 

Emisiunea “Ora Regelui” a dezvăluit o arhivă valoroasă a regilor și reginelor României, începând cu Regele Carol I și Regina Elisabeta, Regele Ferdinand și Regina Maria, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moștenitoare Margareta și a ilustrat cele mai importante prezențe regale românești în capitalele lumii.

 

“Ora Regelui” a fost un martor al istoriei și a oferit telespectatorilor ocazia de a însoți Familia Regală a României la evenimente importante.

 

{gallery(350)}