Momente memorabile la Turnu Severin

30 nov. 2015

5000 de persoane au venit la gara din Drobeta – Turnu Severin pentru a întâmpina Familia Regală a României. Astăzi, 30 noiembrie 2015, la ora 15.30, Trenul Regal a adus în capitala județului Mehedinți pe Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, acompaniați de Principesa Maria. Altețele Lor Regale au venit la Turnu Severin pentru a sărbători apropiata aniversare a 150 de ani de la ziua în care Carol I a pus piciorul pe pământ românesc, la 8 mai 1866. Vizita în Mehedinți este începutul celebrărilor Jubileului Regal de 150 de ani, care va culmina cu sărbătoarea populară din 10 mai 2016, la Castelul Regal Peleș.

După ceremonia de la gară, Familia Regală a plantat în Parcul Central doi platani purtând numele Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana. Arborii au fost plantați de Principesa Moștenitoare (pentru Regele Mihai) și de Principele Radu (pentru Regina Ana). Cu 80 de ani în urmă, Regele Carol al II-lea a plantat la Turnu Severin doi platani, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la venirea Principelui Carol I în țara noastră.

Familia Regală a luat apoi parte la ședința solemnă a Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin, dedicată împlinirii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României și a Statului român modern. Alături de reprezentanții Consiliului Județean, Instituției Prefectului și Primăriei Municipiului Turnu Severin, în sală au fost prezente numeroase personalități ale societății civile. A fost evocat rolul Casei Regale a României în modernizarea țării, începând cu anul 1866, când a fost adoptată Constituția ce consfințea “România” ca nume al țării noastre, până în anii din urmă, când Regele Mihai I și Familia Regală au militat pentru intrarea României în NATO și Uniunea Europeană.

La sediul Bibliotecii I. G. Bibicescu – Casa Pogany, în prezența Principesei Moștenitoare și a Principelui Radu, a avut loc lansarea volumului „Săvârșin. Detaliul” și a „Calendarului Regal 2016”, publicate de Editura Curtea Veche. Din nou, Familia Regală a fost întâmpinată de un mare număr de oameni. Altețele Lor Regale au semnat autografe pe 400 de volume regale. Casa Pogany a găzduit pe Principele Suveran Carol I, în seara de 8 mai 1866.

În această după-amiază, Principesa Maria a vizitat Școala Gimnazială „Regele Mihai I”, unde a fost întâmpinată de numeroși elevi, profesori și părinți. Principesa Moștenitoare Margareta a vizitat sediul Crucii Roșii, filiala Mehedinți, în timp ce Principele Radu a avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității de afaceri mehedințene.

Trenul Regal va pleca, în dimineața de 1 decembrie 2015, din Gara Turnu Severin, la ora 8.30, în călătoria de 1 Decembrie.

 

{gallery(607)}