“Minima Moralia”
Miercuri, 12 decembrie, Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei a participat la lansarea colectiei de vinuri “Minima Moralia”, produsa de Domeniile Coroanei Segarcea. Este vorba de 6 cupaje deosebite, realizate in urma unei colaborari dintre doamna Cornelia Anghel si Ghislaine Guiraud, oenolog din Languedoc, Franta.
“Minima Moralia” a fost lansata in holul mare al Palatului CEC, edificiu istoric, ridicat in vremea domniei lui Carol I, regele care a fondat in 1884 si Domeniul Coroanei Segarcea. Intr-o perioada extrem de scurta, vinurile colectiei “Minima Moralia” au dobindit deja 17 medalii de aur.
La ceremonia de lansare au participat si academicianul Dinu C. Giurescu, Augustin Buzura, Emil Hurezeanu, Mircea Diaconu, George Mihaita, Radu Enache, Mihaela Nicola, Mircea Schloter, Nicolae Noica, ambasadori, avocati, oameni de afaceri si ziaristi.