Militarii Invictus la Palatul Elisabeta

13 apr. 2022

Echipa Invictus România participantă la Jocurile Invictus “Haga 2020” (reprogramate pentru aprilie 2022) a fost invitată la Palatul Elisabeta de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de ASR Principele Radu. Evenimentul s-a petrecut în prezența ministrului Apărării Naționale, ES domnul Vasile Dîncu. 110 invitați, printre care s-au numărat voluntari și membri de familie ai militarilor veterani, au fost prezenți la Palatul Elisabeta pentru a ura drum bun echipei.

Cea de a cincea ediție a Jocurilor Invictus începe sâmbătă, 16 aprilie, și se încheie vineri, 22 aprilie 2022.

Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu. Ea a fost fondată în anul 2014 și a primit patronajul regal doi ani mai târziu.

Echipa Armatei României este formată din 20 de luptători răniți care vor concura la 7 discipline sportive, dintre care 6 individuale (tir cu arcul, atletism, rowing, powerlifting, ciclism și înot) și una de echipă, respectiv volei din poziţia şezând.

AGERPRES: discursul Principelui Radu, al ministrului Apărării Naționale și al căpitanului Echipei Invictus

Histoires Royales