Militarii Invictus la Palatul Elisabeta, septembrie 2023
Echipa României participantă la Jocurile Invictus Düsseldorf 2023 a fost invitată la Palatul Elisabeta de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de ASR Principele Radu. AGERPRES
Printre invitați s-au numărat militari veterani și voluntari. Majestatea Sa și Principele Consort au felicitat pe toți participanții pentru exemplul de curaj, demnitate, altruism și respect pe care îl dau, în fiecare zi, societății. De asemenea, Familia Regală și-a exprimat recunoștința față de toți cei care au sprijinit acest nobil demers. A fost citit mesajul directorului Statului Major al Apărării, general-locotenent Corneliu Postu, șeful delegației României la Jocurile Invictus. HISTOIRES ROYALES
Asociația Voluntarilor Invictus se află sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu. Ea a fost fondată în anul 2014 și a primit patronajul doi ani mai târziu.
Cea de a șasea ediție a Jocurilor Invictus s-a desfășurat în zilele de 9-16 septembrie 2023, în orașul Düsseldorf, capitala Landului Renania de Nord – Westfalia. HISTOIRES ROYALES
Echipa României, formată din 20 de veterani răniți în teatrele de operații, a concurat alături de colegi ai lor din alte 21 țări: Australia, Belgia, Canada, Coreea, Danemarca, Estonia, Franța, Georgia, Germania, Irak, Italia, Iordania, Olanda, Noua Zeelandă, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii, Ucraina și nou-intratele națiuni competitoare Columbia, Israel și Nigeria.
La Düsseldorf, celor 20 de veterani care formează echipa Invictus România li s-au alăturat 40 de membri de familie și prieteni, staff tehnic, echipă medicală și echipă media.
Palmaresul echipei veteranilor români Invictus cuprinde 14 medalii, dintre care 4 de aur, 5 de argint și 5 de bronz:
🥇aur la rowing – sergent major Gabriel Czifrak;
🥇aur la tir cu arcul olimpic echipe – plutonier major Eduard Romila;
🥇aur la tir cu arcul olimpic echipe – plutonier adjutant Iulian Căpățînă;
🥇aur la tir cu arcul olimpic echipe – plutonier major Florin Cojocaru;
🥈argint la arc olimpic – plutonier adjutant Iulian Căpățână;
🥈argint la atletism în scaun rulant 1500 m – maistru militar clasa a III-a Valentin Popa;
🥈argint la tir cu arcul compound echipe – caporal clasa II-a Marcel Neagu;
🥈argint la tir cu arcul compound echipe – caporal clasa a I-a Ioan Iosif Reman;
🥈argint la tir cu arcul compound echipe – plutonier adjutant (în rezervă) Florin Bolovan;
🥉bronz la atletism 1500 m – caporal clasa a III-a Dorian Floare;
🥉bronz la înot 50 m liber – plutonier major Marius Taifas;
🥉bronz la tir cu arcul olimpic individual – plutonier major Florin Cojocaru;
🥉bronz la tir cu arcul compound individual- caporal clasa II-a Marcel Neagu;
🥉bronz la atletism 400m – caporal clasa a III-a Dorian Floare.