Mesajul Majestății Sale de Crăciun, 2023

24 dec. 2023

Partener media, Televiziunea Română

Imaginile fac parte din Arhiva Familiei Regale, din Arhiva Fundației Regale Margareta a României, din Arhiva Multimedia TVR și din arhiva emisiunii “Ora Regelui”.

Imnul Regal a fost interpretat de Corala ”Vocile primăverii” a Liceului Teoretic ”Ion Creangă” din Chișinău, dirijor Mădălina Ganea, în Seara dedicată Republicii Moldova, găzduită de Palatul Elisabeta, pe 18 mai 2023. Majestatea Sa Custodele Coroanei a invitat reprezentanți din toate domeniile, de toate profesiile, de toate vârstele și din toate confesiunile care trăiesc în țara-soră. Au fost prezenți peste 500 de români din toate colțurile țării și de peste Prut.

Colindul ”O magnum mysterium” (muzica: Ola Gjeilo) a fost interpretat de Corul Regal, dirijor Răzvan Apetrei, solistă Alexandra Căplescu, în Concertul Regal de Crăciun care a avut loc pe 11 decembrie 2023, în Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Iosif” din București. Corul Regal, ansamblu de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României și decorat de către Majestatea Sa Margareta, este format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Corul Regal a reușit să se remarce în viața muzicală românească, formând în cei 11 ani de existență peste 500 de tineri muzicieni.

Între evenimentele muzicale ale anului care s-au desfășurat în prezența Familiei Regale, a fost Concertul Regal Caritabil, susținut la Ateneul Român, în seara de 25 octombrie 2023, de Orchestra Română de Tineret, dirijor Gabriel Bebeșelea. Ajuns la ediția a XIV-a, concertul e organizat de Fundația Regală Margareta a României, continuând tradiția regală de susținere și de promovare a culturii naționale și a talentului românesc. 

În Gala Tinere Talente, prezentată la Teatrul Național din București, pe 20 noiembrie 2023, tinerii au oferit un concert de muzică de film și o expoziție de arte vizuale,  acestea fiind rezultatul colaborării interdisciplinare de pe parcursul întregului an de bursă. Cu o istorie de 15 ani, programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României și-a confirmat valoarea adusă culturii românești, bursele pentru dezvoltare artistică, mentorii și promovarea conducându-i pe tineri spre performanțe pe plan național și internațional.

Știrile ProTV Adevărul AGERPRES