Vizită regală în Franța, 17 aprilie 2019

19 apr. 2019

În a treia zi a vizitei în Franța, miercuri, 17 aprilie 2019, Majestatea Sa a fost oaspetele Crucii Roșii Franceze, unde s-a întâlnit cu președintele organizației naționale, domnul Jean-Jacques Eledjam, alături de care s-au aflat membri ai conducerii organizației.

Societatea Națională de Cruce Roșie a Franței numără 100 000 de membri, voluntari, angajați și lideri aleși. Activitatea organizației se desfășoară în domenii diverse, precum educație, medicină, formație profesională și intervenții în caz de dezastre.

A fost prima întâlnire între Majestatea Sa și conducerea Crucii Roșii a Franței, una dintre cele mai puternice organizații de Cruce Roșie din lume. Au fost discutate domeniile în care s-ar putea aprofunda relația dintre cele două organizații naționale și s-a decis continuarea dialogului prin deplasarea la București a unuia dintre liderii organizației-gazdă.

În anul 1919, la Paris, Regina Maria a vizitat în ziua de 8 martie Reprezentanța Crucii Roșii Române.

Joi, 18 aprilie 2019, Principele Radu a vizitat Comitetul Național Paralimpic al Franței, unde s-a întâlnit cu președinta comitetului național, doamna Marie-Amélie Le Fur, alături de care s-au aflat trei membri ai comitetului director al organizației.

Discuția avută de Alteța Sa Regală cu reprezentanții comitetului francez s-a purtat pe tema proiectelor celor două organizații naționale și pe parteneriatul comitetelor naționale paralimpice cu federații sportive, instituții ale Statului și cu alte organizații cu profil social din Franța și din România.

În cursul după-amiezii de joi, 18 aprilie 2019, Custodele Coroanei și Principele Radu au fost oaspeții Academiei Franceze. A fost ultima parte a vizitei regale în Franța, desfășurată în zilele de 15-18 aprilie 2019.

La Palatul Institutului Franței, cuplul regal român a fost întâmpinat de doamna Hélène Carrère d’Encausse, Secretar perpetuu al Academiei Franceze, de domnul Gabriel de Broglie, Cancelarul Institutului Franței (2006-2017), și de domnul Yves Pouliquen, membru al Academiei.

Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au vizitat palatul și biblioteca Institutului Franței, precum și sălile de reuniune ale celor cinci academii care compun institutul.

Apoi, Secretarul perpetuu al Academiei Franceze a conferit Majestății Sale Margareta Medalia Academiei Franceze.

După primirea distincției, Majestatea Sa a ținut un discurs, în care a evocat relațiile Franței cu România din perspectiva Coroanei Române, precum și momentul actual, când țara noastră exercită președinția Consiliului Uniunii Europene.

A urmat o recepție oferită în onoarea cuplului regal român, la care au participat membrii Academiei Franceze, precum și reprezentanți ai Institutului Franței, ai Ambasadei României și ai Casei Majestății Sale.

Vizita Reginei Maria la Institutul Franței a avut loc în ziua de 8 martie 1919. Cu acea ocazie, Academia de Arte Frumoase a organizat o ședință solemnă, iar apoi un concert în onoarea Reginei.

 

Fotografii de Daniel Angelescu

{gallery(1242)}