Întâlnire cu reprezentanți ai Ministerului de Externe
Marți, 1 martie 2022, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta pe domnul Dan Iancu, director general al Departamenului pentru Relații cu Vecinătatea Estică, și pe doamna Loredana Pădurean, consilier diplomatic în cadrul Direcției Relațiile cu Republica Moldova.
Majestatea Sa și Principele Radu au discutat cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe despre efectele generate de grava criză de securitate din Ucraina și din întreaga regiune, despre eforturile României, atât în cadrul NATO, cât și în cadrul Uniunii Europene, de a contribui, pe toate planurile, la soluționarea gravelor urmări ale conflictului. Familia Regală se va alătura efortului societății civile și al autorității politico-administative pentru un ajutor umanitar amplu și de lungă durată pentru cetățenii ucraineni de pe teritoriul României și, de asemenea, pentru sprijinirea eforturilor Republicii Moldova în actuala majoră criză umanitară.
Din partea Casei Majestății Sale au participat la întâlnire domnul cancelar Traian Sârcă, și domnul consilier regal Leonard Popovici-Chelaru.
Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale