In societatea noastra de astazi, relatia dintre civili si militari este, probabil, unul din cele mai importante subiecte ce pot preocupa o tara membra NATO, situata la confluenta istorica, culturala si geografica a mai multor lumi, pregatita sa se integreze in Uniunea Europeana.

Ca ofiter activ si ca persoana publica sunt direct interesat de aceasta tema, pentru caracterul profund si divers al intelesurilor pe care lumea militara si societatea civila le pot avea. Dar si in plan practic, ceea ce dumneavoastra faceti este foarte relevant pentru societatea transatlantica.

Bineinteles, atat dumneavoastra cat si instructorii din tarile aliate noua sunteti interesati mai ales de aspectele practice ale relatiilor civili-militari, cum putem fi folositori mediului civil, mai ales cand e vorba de lichidarea urmarilor dezastrelor, suferintelor, instalarea pacii si a armoniei in zonele fierbinti sau inghetate de pe glob. Dar relatia dintre mediul civil si cel militar este mult mai complexa si merge dincolo de aspectele concrete, cele din teatrele de operatii sau din misiunile de management al crizelor ori de mentinerea pacii. Lumea militara si elementul civil sunt intr-o interdependenta profunda oriunde in lumea libera si complexitatea acestei relatii are de a face cu extraordinara, cateodata surprinzatoarea si dureroasa transformare pe care intregul glob o sufera in prezent.

Relatia dintre civili si militari este mult mai vasta decat ieri, in primul rand fiindca lumea civila nu mai este ceea ce a fost, cum nici militarii si comandantii lor nu mai sunt ceea ce erau. Finalmente, aceste ‘virtuti publice’ care sunt democratia si libertatea nu mai sunt nici ele ceea ce au fost la inceputul secolului trecut. Paradoxal, democratia si libertatea sunt mult mai ‘vulnerabile’, mai dezvoltate dar mai perfectibile, mai raspandite, dar mai atacabile. In plus, globalizarea cere astazi mult de la notiuni cum ar fi ‘statul-natiune’ sau ‘securitate’ si, de aceea, notiuni fundamentale precum ‘aparare’ sau ‘destin national’, ‘cultura’, ‘societate civila’ inseamna mult mai mult in zilele noastre decat insemnau ieri.

Nu ma pot opri sa ma gandesc la situatia din Franta acestor zile. Ganditi-va la democratia traditionala si legendara pe care o reprezinta Franta, avand doua sute de ani de libertate, egalitate si fraternitate si fiind martora, in suburbiile Parisului, a unor asemenea manifestari de violenta ale tinerilor. De ce se intampla asa ceva? Din cauza ciocnirii religiilor? Poate. Din cauza terorismului? Este posibil. Din cauza politicilor sociale ale guvernului? Toate acestea pot fi luate in consideratie. Dar eu cred ca este mai mult vorba despre vise sfaramate, despre perfectabilitatea democratiei, decat despre politica, administratie sau religie. Este, poate, iluzia egalitatii de sanse, iluzia puterii individuale pe care democratia ne-o serveste de cateva decenii incoace. Nu este vorba numai de gestionarea administrativa a societatii. E vorba si de gestionarea si relationarea vietii reale cu visele si destinele.

In acest sens, stimati ofiteri ai armatelor aliate prezenti in aceasta sala (SUA, Marea Britanie, Belgia, Italia, Norvegia), Europa de Est este folositoare pentru dumneavoastra, pentru ca in aceasta parte a lumii oamenii nu ezita a va spune ca viseaza la ceva; in tari ca Romania, care este o republica, puteti gasi Familia Regala actionand oficial, spre binele Romaniei, si aceasta nu deranjeaza cu nimic democratia romana, dimpotriva, aportul nostru este considerat o valoare care se adauga societatii romanesti.

Nu avem pe Dumnezeu pe bancnote, nu avem o deviza oficiala de genul ‘In God We Trust’, dar noi credem in aceasta institutie traditionala si identitara care este Biserica ortodoxa. Nu vorbesc de oamenii care deservesc institutional biserica, ci de institutia credintei, ca atare. Uniunea Europeana are o problema in a accepta cuvantul ‘crestin’ in Constitutie, noi nu avem o problema cu aceasta. Este o chestiune de idealism, de romantism, de acceptare a realitatii asa cum este ea, formata din institutii solide, dar si din oameni vizionari, care pot impinge inainte institutiile si mecanismele. Motivul pentru care alatur ideea de institutie a credintei cu institutia apararii este pentru ca amandoua sunt complementare democratiei si nu se confunda cu ea.

Romania a fost un model al relatiilor civili-militari inca din Evul Mediu. Atunci cand o armata de 10.000 de oameni invingea o armata de 500.000 de soldati ai Imperiului Otoman, daca civilii n-ar fi cooperat cu militarii, am fi fost distrusi in cinci minute. Riscuri asimetrice? Noi le-am cunoscut pe tot parcurusul Evului Mediu. Obisnuiam sa stam in munti si, prin cooperarea militarilor cu civilii, reuseam sa infrangem adversarii, prin metode, hai sa le spunem, asimetrice, in comparatie cu formele de lupta din acele vremuri. Altfel, Romania n-ar fi existat in anul 2005, ca membru NATO, in special dupa acesti cincizeci de ani de ‘paranteza rosie’, in care am fost uitati, de catre voi toti, intr-un anumit fel.

In primul rand, lumea civila nu mai este ce a fost inainte. De exemplu, azi puteti avea un ziarist entuziast care, doar fiindca asa crede el, poate face populare idei care nu sunt intocmai fructul unei cunoasteri perfecte a subiectului discutat. Luati exemplul jurnalistilor sau ai comentatorilor din mass-media. Ei sunt celebritati mondiale, oameni competenti si carismatici, dar ei nu sunt absolventi ai Colegiului National de Aparare. Si, pentru ca sunt urmariti de 5-10 milioane de telespectatori intr-o singura ora, ceea ce ei cred ca este adevarat poate trece drept adevar absolut, preluat de masele populare. Dar poate ca ceea ce cred ei nu este intr-adevar adevarat ori drept. Asadar, in prezent, civilii au o mult mai mare putere decat aveau, nu numai politic, dar si cultural si mediatic sau economic.

Pe de alta parte, corpul ofiteresc si militarii, sistemul apararii, in general, au o mai mare relevanta decat inainte. Un politician roman imi spunea acum 4-5 ani: ‘Alteta Voastra, de ce doriti sa fiti ofiter? Armata nu mai este relevanta in prezent. Eu inteleg traditiile militare ale Familiei Regale, dar ganditi-va ca in Romania anului 2007 vor fi 75.000 de militari, iar aceasta nu mai reprezinta, cu adevarat, o forta.

Vedeti cum merg lucrurile in lume, in prezent, cat de necesare sunt alte capabilitati pentru a face fata noilor riscuri. Fortele Armate traditionale nu mai sunt relevante.’

Nu impartasesc acest punct de vedere. Democratia se dezvolta din ce in ce mai mult si, dezvoltandu-se, incepe sa-si arate si slabiciuni care pot fi vindecate prin institutii de esente diferite, cum ar fi armata, academia sau biserica. Ele vin, intr-o societate democratica si liberala (posesoare a unor institutii solide, cu vaste libertati si deschideri) in completarea ‘virtutilor publice’ (democratia si libertatea).

Ca o paranteza, as vrea sa precizez ca, dupa parerea mea, libertatea nu inseamna acelasi lucru cu democratia – si aici as avea, spre exemplificare, doua cazuri complementare din stricta actualitate: Rusia si China ultimelor doua decenii sunt doua bune exemple despre modul in care democratia si libertatea lucreaza complementar. China este, prin dezvoltarea economica, o tara cu din ce in ce mai multe libertati, dar nu este democratica. Rusia a deschis, inca de pe vremea lui Eltin, usa democratiei, dar nu este, inca, o tara libera, in intelesul transatlantic al termenului.

Buna guvernare si domnia legii, ca si alegerile libere nu sunt de ajuns pentru a impinge inainte lumea tansatlantica si sitemul nostru de valori. Cred ca deasupra acestora trebuie sa avem viziune, patriotism si responsabilitate, ingrediente care sunt dezvoltate intrinsec de viata militara.

Responsabilitatea nu are nimic de a face cu democratia. A alege pe cineva despre care tu crezi ca este cel mai bun nu inseamna ca esti patriot sau o persoana responsabila, ci inseamna ca ai posibilitatea sa-ti exerciti dreptul de vot.

Tot asa, responsabilitatea nu are nimic de-a face cu libertatea. Uitati-va la formatorii de opinie, la oamenii politici, la jurnalisti sau la societatea civila: unii dintre ei sunt oameni inteligenti, stralucitori si talentati, posesorii unor spirite libere. Te conving in cinci secunde de adevarul lor, dar asta nu inseamna ca sunt responsabili si nici nu inseamna ca sunt stapani pe subiectele pe care le dezvolta. Totodata, ei nu functioneaza intotdeauna in concordanta cu interesul national, ci cu adevarul care-i reprezinta pe ei in acel moment istoric sau cultural.

Pentru a construi un sistem stabil, puternic de securitate nationala, pe langa democratie si libertate, pe langa domnia legii si buna guvernare este necesar si spiritul de raspundere, altruism si profesionalism. Ele sunt ingrediente pe care le aduce morala si constiinta societatii si nu libertatea sau democratia ei.

In lumea militara, ierarhia si simtul responsabilitatii nu inseamna non-democratie, ci baza vietii militare. Ca si in lumea bisericeasca, respectul pentru superiori nu inseamna supunere ci, mai degraba, intelegerea a ceea ce faci. De aceea, cred ca influenta valorilor vietii miliare asupra vietii civile este din ce in ce mai relevanta in secolul XXI.

Probabil, unul din momentele cele mai fructuoase si interesante ale vietii mele a fost perioada de sase luni ca student al Colegiului National de Aparare. Si cel mai mare castig al acestei perioade de timp nu a fost faptul ca mari analisti militari si politici sustineau conferinte la Colegiu, ci faptul ca existam impreuna ofiteri, politicieni, oameni de afaceri si ziaristi. In sase luni am vazut o anume schimbare intre aceste doua lumi puse impreuna. Fiindca oricat de colocviale, distractive si relaxate erau momentele libere pe care le-am avut, un ofiter aducea cu sine propria lume, impunand-o intr-o modalitate ‘soft’ asupra celorlalti dar si viceversa, talentul, ideile societatii civile au fost foarte bune exemple de urmat pentru militari. Este dificil de explicat in cuvinte importanta acestui schimb, care este un liant fantastic pentru viitor, dar nici nu trebuie prea mult explicat, fiindca toti din aceasta sala stiu cat de important este schimbul de experienta civili-militari, deoarece el este o realitate oriunde in lumea transatlantica (l-am experimentat si la Colegiul George C. Marshall la Garmisch-Partenkirschen, dar si la Kennedy School of Government, la Harvard).

Doar cateva cuvinte despre importanta schimbarilor Fortelor Armate, determinate de schimbarea lumii insasi.

Despre aceasta surprinzatoare transformare care a avut loc in familia militara, care nu este altceva decat o parte din familia mai mare a societatii, ca intreg: Fiecare parte componenta s-a miscat catre cealalta. Ceea ce familia militara este la nivel micro este si marea societate la nivel macro. In lumea militara, de exemplu, daca cineva mi-ar fi spus in anul 1984 ca, douazeci si unu de ani mai tarziu, voi gasi tineri ofiteri romani, reprezentand tara in diverse institutii de invatamant straine, pornind din Japonia si pana in Canada, fiind competitivi, adunand cunostinte pentru binele Armatei Romaniei, nu l-as fi crezut. Este surprinzator cat de ‘civila’ a devenit, in ultimele doua decenii, lumea militara, in sensul dezvoltarilor la care este supusa; si cat de mult intreaga societate are nevoie de elementele vietii militare, de virtutea pe care viata militara se bazeaza.

Tot asa, lumea civila este astazi supusa unor presiuni care nu existau inainte. Democratizarea economiei, a culturii, a invatamantului si a politicii este insotita si de democratizarea informatiei si de cea a razboiului. Astazi, un om poate declara razboi unei natiuni, iar natiunea si intreaga societate a acelei tari trebuie sa raspunda acestui fel de provocare nemaiintalnita. Un anume tip de vulnerabilitate si o anume paleta de riscuri deriva din felul global de a fi al lumii de astazi. Iar oamenii care compun societatea mileniului III sunt pusi in fata unor realitati care apasa cu forta asupra fiecarui destin luat in parte. Nu numai securitatea individuala este o realitate a mediului international de astazi, ci si riscurile care urmaresc viata individului liber. Astfel, cetateanul secolului XXI este condamnat sa traiasca mai responsabil, fiindca lumea in care traieste il obliga la comunicare si la responsabilitate.

As vrea sa vorbesc despre examenele pe care eu le-am sustinut cand am devenit colonel, acum cinci luni. Au fost sapte zile de examene serioase: limbi straine, examene psihologice, medicale, sportive, tot ce se poate imagina pentru o cariera responsabila si competitiva.

Aceasta nu se vrea o remarca ironica fata de societatea civila, ci o cale de a spune ca, in afara de a avea institutii puternice si domnia legii, mai trebuie sa avem si lideri (politici, economici, stiintifici, de opinie) bine pregatiti pentru ceea ce fac. Este vorba despre morala, altruism si responsabilitate personala, trei virtuti care nu vin automat prin impartasirea valorilor comune ale democratiei liberale.

Societatea civila poate imbogati lumea militara prin varietatea demersurilor ei, prin creativitate, spontaneitate si vitalitate, prin originalitate si talent. Institutia militara poate aduce, in societate, un anumit simt al responsabilitatii al ordinii, altruismului si al idealismului. Pentru ca, in general, oamenii pregatiti sa mearga sa moara pentru o cauza nationala sunt oameni romantici.

A.S. colonel Principele Radu de Hohenzollern-Veringen