Hora Unirii la Iași, 24 ianuarie 2018
La Iași, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și ASR Principele Radu au luat parte în dimineața de miercuri, 24 ianuarie 2018, la sărbătoarea Unirii Principatelor Române.
Ziua Unirii a fost sărbătorită de mii de oameni în Piața Unirii, în ciuda temperaturii scăzute. Au fost prezenți ieșeni, precum și un mare număr de basarabeni, veniți de la Chișinău.
La ora 9, la Palatul Roznovanu, sediul Primăriei Municipiului Iași, Alteța Sa Regală Principele Radu a fost întâmpinat de primarul municipiului, dl Mihai Chirica, și, alături de primarul municipiului Chișinău, dna Silvia Radu, a asistat la întâlnirea festivă din Sala Mare a primăriei. Acolo au fost lansate două emisiuni filatelice, ale Romfilatelia și Poștei Republicii Moldova, precum și volumul “Iașul, leagăn al unirii neamului românesc”.
La ora 11, în prezența a mii de oameni, la o temperatură de -12 grade Celsius, sărbătoarea Unirii a debutat cu cuvântul de binecuvântare al Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, cu cel al Preasfinției Sale Episcopul Petru al Bisericii Catolice și cu discursurile autorităților centrale și locale. Alături de Familia Regală, de reprezentanții Credinței și de autorități, au luat loc în tribună ministrul Culturii al Republicii Moldova, Monica Babuc, și primarul municipiului Chișinău, Silvia Radu.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au depus apoi o coroană de flori albe la statuia Principelui Alexandru Ioan Cuza, alături de instituțiile statului și de autoritățile locale.
După defilarea militarilor din Garnizoana Iași, cuplul regal s-a alăturat primarului și sutelor de români care s-au prins în Hora Unirii, înconjurați în mod simbolic de un uriaș steag tricolor adus de tineri din Basarabia.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, însoțiți de primar, de prefect, de președintele Consiliului Județean, de mitropolit, de episcop și de demnitari ai statului român au depus coroane albe de flori la statuia Regelui Ferdinand și la portretul Regelui Mihai I din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, alături de care a fost așezat bustul Reginei-mamă Elena.
La Palatul Mitropolitan, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost musafirii ÎPS Mitropolitului Teofan, alături de oficialii români, și apoi au mers la Biserica Trei Ierarhi, unde a avut loc o slujbă de pomenire a Domnitorilor Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza, precum și a Regelui Mihai și Reginei Ana.
Cuplul regal a depus o coroană albă de flori la mormântul Principelui Alexandru Ioan Cuza.
Cu ocazia venirii la Iași a cuplului regal, primarul municipiului a declarat:
Pentru conducerea Primăriei Municipiului Iaşi, vizita Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române, şi a Alteţei Sale Regale Principele Radu este cu atât mai onorantă şi mai îmbucurătoare cu cât, printr-o scrisoare trimisă chiar luni, 22 ianuarie, Casa Regală a transmis municipalităţii acordul pentru ca Municipiul Iaşi să poarte titulatura de ‘Oraş Regal’.
În numele cetăţenilor Municipiului Iaşi şi al meu personal, mulţumesc public Familiei Regale a României pentru că, spre deosebire de unii lideri vremelnici, ne face onoarea de a participa la sărbătorirea Unirii Principatelor Române în oraşul nostru. Iaşul a fost un leagăn al Coroanei, iar marile evenimente care au făurit România Mare, al cărei Centenar îl serbăm în 2018, nu ar fi fost posibile fără relaţia privilegiată dintre oraşul nostru şi Casa Regală.