Hélène Carrère d’Encausse, omagiu postum
A fost condusă pe ultimul drum una dintre cele mai luminoase și mai încântătoare personalități ale culturii franceze din vremurile noastre. Aflată în fruntea Academiei Franceze timp de aproape un sfert de secol, Hélène Carrère d’Encausse a fost un eminent istoric politic, un cărturar admirabil, o personalitate cu profundă implicare civică și, probabil mai important decât orice, un excepțional lider feminin al unor timpuri încă inexplicabil de misogine.
În anul 2007, la o seară dedicată Regelui Mihai I, aflată sub Înaltul Patronaj al președintelui Senatului Franței, la Palais Luxembourg, Hélène Carrère d’Encausse a rostit, cred, cel mai frumos discurs închinat vreodată Regelui Mihai. Cunoscătoare profundă a ambelor părți ale Cortinei de Fier, contemporană cu regele, cu al Doilea Război Mondial, cu Războiul Rece și cu Europa anilor noștri, ea a zugrăvit un portret simplu, vibrant, concis și limpede, informând occidentul european, cu un zâmbet politicos și îngăduitor, că ignoră, chiar în al Treilea Mileniu, adevăruri pe care nu le-a oprit nimeni vreodată să fie știute. A fost și un omagiu adus României și uimitoarei ei capacități de a trece, fără prea mult ajutor de la alții, peste momente istorice aproape de netrecut.
În anul 2019, la împlinirea unui secol de la providențiala vizită a Reginei Maria a României la Paris, Hélène Carrère d’Encausse a primit oficial, în calitate de Secretar Perpetuu, pe Regina Margareta, căreia i-a conferit Medalia Academiei Franceze pentru rolul benefic al Casei Regale la dezvoltarea și consolidarea României, în ultimele trei decenii.
Partea noastră de lume datorează mult lucrărilor istorico-politice ale reputatei femei de știință franceze. Iar societatea civilă și mediul academic din întreaga Europă pierd, prin trecerea ei la Domnul, pe una dintre cele mai exemplare slujitoare ale culturii continentului, din vremurile noastre.
Elegantă, măsurată, fermecătoare și mereu entuziastă, Hélène Carrère d’Encausse intră, de aici încolo, în legendă.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Principele Radu al României, 13 august 2023