Gala Muzicilor Militare la Ateneul Român, în prezența Majestății Sale
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au participat miercuri, 28 martie 2018, în cursul serii, în sala mare a Ateneului Român, la o nouă seară dedicată Muzicii Militare. A fost gala premiilor celei de-a XIII-a ediții a Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici”. Principele Radu a înmânat Marele Premiu al concursului.
Gala a omagiat centenarul Primului Război Mondial și al Marii Uniri, precum și împlinirea a 130 de ani de la fondarea Ateneului Român, în timpul domniei Regelui Carol I (1888).
Anul acesta se împlinesc 151 de ani de la înființarea, de către Domnitorul Carol I, a Inspectoratului General al Muzicilor Militare, moment care a reprezentat punerea pe baze moderne a Armei Muzicilor Militare. Prima fanfară militară românească a fost creată la Iași, în anul 1831.
Inspectoratul General al Muzicilor Militare a fost creat în anul 1867, de către Domnitorul Carol I. Primul inspector general a fost maiorul Eduard Hübsch, autorul Imnului Regal al României, urmat la conducerea inspectoratului de maiorul Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals “Valurile Dunării”.
Familia Regală a României sprijină Concursului Național de Creație pentru Muzici Militare “Iosif Ivanovici” încă de la înființare, precum și Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, un serviciu din cadrul Ministerului Apărării Naționale, strâns legat istoric de Familia Regală a României.
Gala a avut loc în prezența unor înalți reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, conduși de generalul-locotenent Cătălin Zisu și a Preasfinției Sale Episcopului Timotei, reprezentând Biserica Ortodoxă Română. În sală au fost prezenți compozitori și muzicologi de prestigiu, precum și reprezentanți ai corpului profesoral de la Universitatea Națională de Muzică, alături de membri ai Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și ai Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.
A fost pentru a treia oară când gala concursului național de creație a muzicilor militare are loc la Ateneul Român.
Orchestra Reprezentativă a Armatei a fost dirijată de colonelul Aurel Gheorghiță, șef al Serviciului Muzicilor Militare și inspector pentru Arma Muzici Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Printre piesele interpretate în concert s-au numărat valsul “Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici și Imnul Regal al României, compus de Eduard Hübsch.
©Daniel Angelescu
{gallery(1001)}