Gala Federației Române de Canotaj 2023

15 nov. 2023

Alteța Sa Regală Principele Radu a participat la Gala anului 2023 a Federației Române de Canotaj. A fost sărbătorit bogatul palmares din acest an al sportivilor canotori și calificările la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. AGERPRES

În deschiderea evenimentului, a rostit scurt discurs de bun-venit doamna Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj. Alteța Sa Regală i-a felicitat felicitat pe cei prezenți pentru rezultatele remarcabile ale familiei canotorilor români, în ultimii zece ani, și a transmis încurajări, admirație și speranță sportivilor campioni, pentru anul 2024.

Principele Consort a înmânat apoi trofeul anual domnișoarei Bianca Camelia Ifteni, medaliată cu aur la Campionatele Mondiale de Juniori de la Paris în acest an.

La sărbătoare au luat parte un mare număr de canotori români, de la toate cluburile din țară, alături de importanți susținători ai federației, de jurnaliști și de prieteni ai canotajului românesc.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale