Furnizorii Casei Regale a Romaniei
Palatul Elisabeta, 10 iunie 2010. Astazi, in cadrul unei ceremonii oficiale ce s-a desfasurat la Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Regele Mihai I a conferit pentru prima data diploma de Furnizor al Casei Regale a Romaniei” Companiei Albalact pentru produsele lactate, Companiei Triticum Sebes pentru ouale Galbenel si Companiei Spicul SA pentru produsele de panificatie. La ceremonie a participat si Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei.
Societatea Albalact are o traditie de peste 38 de ani pe piata romaneasca a lactatelor. Familia Regala a Romaniei aprecieaza produsele Albalact pentru respectarea traditiei, a standardelor europene de calitate si pentru politica de preturi competitiva. In septembrie 2007 s-a deschis o noua fabrica Albalact SA amplasata in Oiejdea, fiind una dintre cele mai moderne si mari fabrici din SE Europei.
Familia Regala a Romaniei aprecieaza ouale Galbenel pentru aspectul natural al galbenusului si al albusului (asemanator cu al celor produse in gospodarii), pentru produsele de calitate, obtinute din imbinarea traditiei cu tehnologia moderna. Preocuparea majora a companiei Triticum Sebes o reprezinta grija pentru viata si sanatatea consumatorilor. De aceea, intreaga activitate e centrata pe imbinarea traditiei de veacuri a cresterii pasarilor cu cerintele europene de calitate si eficienta in productia de oua.
Istoria Spicul incepe in urma cu 160 de ani, cand morile de apa pentru procesarea graului, de pe malul Dambovitei, au fost prima data atestate documentar. Inca din primii ani de existenta Spicul s-a remarcat prin calitatea produselor sale, fapt apreciat si de Familia Regala a Romaniei. Actionarii Spicul SA, au luat decizia strategica de a investi intr-un nou si modern complex de productie, astfel incat acesta sa poata furniza tuturor clientilor sai o gama variata de produse, de la alimentele de baza, la cele mai sofisticate produse de panificatie.
Tot astazi Majestatile Lor au sarbatorit aniversarea a 62 de ani de casatorie. Regele Mihai si Regina Ana s-au casatorit la 10 iunie 1948, la Tatoi, in Grecia, la invitatia Regelui Pavlov si a Reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenti, printre altii, Regina-mama Elena a Romaniei, Principele Erik al Danemarcei, unchiul Reginei Ana, si rude din partea familiilor de Hanovra si Hesse. Regina Sofia a Spaniei si Regele Constantin al elenilor, au fost, acum 62 de ani, paji la nunta Regelui si Reginei, la Atena.
{gallery(69)}