Festivalul Internațional de Film București 2023

23 sept. 2023

În seara de vineri, 22 septembrie 2023, la sala mare a Muzeului Național al Țăranului Român (aflat sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Custodele Coroanei), a avut loc gala de încheiere a celei de a nouăsprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film București. La gală a luat parte Alteța Sa Regală Principele Radu, care a acordat Înaltul Patronaj festivalului în anul 2010.

Ediția din anul 2023 a inclus filme la secțiunea concurs, precum și un număr de filme prezentate la marile festivaluri internaționale de film din ultimul an, totul însumând 40 de titluri, provenind din 10 țări ale lumii. El a mai cuprins o secțiune dedicată istoriei moderne și contemporane a României. Ediția actuală a atins cel mai mare număr de spectatori din întreaga existență de aproape două decenii a festivalului.

Au luat cuvântul directorul festivalului, doamna Dana Dimitriu-Chelba, alături de reprezentanții Asociației Culturale Grigore Vasiliu Birlic și Muzeului Național al Țăranului Român. Au fost prezentate premiile din concurs de către membrii juriului. Principele Radu a înmânat Marele Premiu BIFF 2023 echipei filmului Past Livesîn regia lui Celine Song, care va avea curând premiera pe marele ecrane.

Festivalul Internațional de Film București

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale