Festivalul de lectură pentru copii, 2024
Joi, 13 iunie 2024, cincizeci de elevi voluntari ai proiectului educațional „Narativ”, aflat la cea de-a VI-a ediție, au fost primiți la Palatul Elisabeta de către Alteța Sa Regală Principele Radu. Aceștia au fost premiați pentru efortul lor de promovare a lecturii în rândurile colegilor mai mici. La întâlnire au luat parte părinți, profesori și reprezentanți ai Asociației Curtea Veche.
Proiectul „Narativ” vizează elevii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani și urmărește sublinierea importanței lecturii prin diferite forme de exprimare interpretativă, cum ar fi ateliere de Istoria Regilor si Reginelor, Storytelling, Teatru, Debate între personaje istorice, Bandă desenată, Pictură, Matematică și Mitologie, precum și Educație financiară pentru copii.
Proiectul este organizat anual, încă din 2015, de către Asociația Curtea Veche, și s-a desfășurat în acest an în zilele de 23 și 24 martie, la Colegiul Național ,,Școala Centrală”. La proiect au participat 2 200 elevi și 30 de pedagogi, iar ei au susținut nu mai puțin de 100 de ateliere.
©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale