30 mart. 2021

Seria Editurii Curtea Veche intitulată „Regii și Reginele noastre“ își adaugă o nouă piesă de colecție: frumoasa și tulburătoarea poveste a lui Ferdinand, principele german devenit „bun român“ odată ce a răspuns chemării tărâmului îndepărtat căruia avea să îi devină rege și întregitor.

Cartea este scrisă de Adrian Cioroianu și Andrei Radu, iar ilustrațiile sunt semnate de Puiu Manu.

Povestea noastră începe într-un castel german de la izvoarele Dunării, pe o colină înaltă, înconjurată de o pădure deasă. Acolo s-a născut, la sfârșitul verii lui 1865, dintr-un principe german și o infantă portugheză, cel care avea să devină Regele Ferdinand I al României Mari.

Copilul, apoi adolescentul Nando a crescut înconjurat de dragostea părinților, primind însă o educație aspră, menită să îl întărească pentru destinul măreț care îl aștepta într-o țară încă necunoscută.

Tânărul Ferdinand avea să devină moștenitor al Tronului României, calitate pe care a dobândit-o după ce unchiul său, Regele Carol I, a rămas fără urmași. S-a pregătit să devină rege vreme de 25 de ani, trăind în preajma suveranului în aceeași rigoare și disciplină de fier în care crescuse și se formase în țara natală, învățând de timpuriu să își sacrifice fericirea pentru binele poporului. Din mâinile unchiului său a preluat Coroana deodată cu participarea la Războiul cel Mare, în urma căruia s-a înfăptuit Marea Unire din 1918.

A fost încoronat rege al României Mari în toamna lui 1922, la Alba Iulia, iar de numele lui se leagă pași hotărâtori pentru modernizarea țării de la începutul secolului XX, precum reforma agrară și electorală sau Constituția de la 1923.

Ferdinand I a rămas în istoria noastră drept Ferdinand Întregitorul, primul rege al României Mari, care și-a slujit țara în unii dintre cei mai dramatici ani ai istoriei sale moderne.

Spirit enciclopedic și militar prin vocație, neclintit în deciziile politice, dârz în război și blând în vreme de pace, renegat de țara natală în zorii Primului Război Mondial, răvășit de moartea unui fiu și de trădarea altuia, regele care îndrăgea trandafirii a rămas până la sfârșit o pildă de eleganță, jertfelnicie și noblețe sufletească.