ASR Principesa Maria

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României s-a născut în exil, la Copenhaga, în ziua de 13 iulie 1964. Principesa a venit pe lume în absența tatălui său, care urma activități profesionale la New York Stock Exchange. Regele Mihai a fost informat prin telefon că a devenit, pentru a cincea oară, tată. Cea mai tânără dintre principesele României a fost botezată în credința ortodoxă, iar nașa de botez a fost sora ei mai mare, Majestatea Sa Margareta.

Principesa Maria a locuit și a studiat în Elveția, apoi a petrecut o mare parte a vieții în Statele Unite ale Americii. Acolo a făcut studii de puericultură și a lucrat, pentru o vreme, în domeniul îngrijirii copiilor. A mai lucrat, de asemenea, în domeniul relațiilor publice la New York,  în cadrul unor companii private. Apoi, Alteța Sa Regală a locuit în Statul New Mexico și a activat în domeniul consultanței private.

Principesa a fost de mai multe ori în vizită în țară, mai ales la București, din 1997 până în 2014. Cea mai importantă ședere în țară a fost aceea de la Crăciunul anul 1997, când întreaga Familie Regală s-a regăsit la București, pentru prima oară împreună, pe pământ românesc.

Principesa Maria a României a împlinit, la data de 13 iulie 2014, vârsta de 50 de ani. Atunci, Regele Mihai și-a dat acordul ca sărbătorirea jubileului Principesei Maria să aibă loc la București, în avans, cu ocazia zilei de 10 Mai. Cu acea ocazie, Custodele Coroanei Margareta a conferit Principesei Maria, în numele Regelui Mihai I, Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce.

În toamna anului 2014, Custodele Coroanei a cerut surorii sale să se mute definitiv în România. În ianuarie 2015, Principesa Maria s-a mutat la București.


Principesa Maria este implicată în diverse proiecte cu caracter social, medical, educațional și civic. Alteța Sa Regală a acordat, din 2015 încoace, Înaltul Patronaj Congresului Societății Române de Rinologie, Organizației Umanitare Concordia, Programului Național Patrula de Reciclare, Expoziției Chinologice internaționale de la Alba Iulia, Salonului Calului (Clubul Equestria), Festivalulului Internațional de Ceramică de la Cluj (Caolin) și Federației Române de Badminton.