Principesa Ileana

Alteţa Sa Regală Principesa Ileana a României s-a născut în Palatul Cotroceni, la 23 decembrie 1908/ 5 ianuarie 1909. S-a căsătorit, la 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton al Austriei (de care a divorţat în 1954), cu care a avut şase copii. În ultima parte a vieţii s-a călugărit, sub numele de Maica Alexandra, şi a fondat prima mănăstire ortodoxă de limba engleză din Statele Unite ale Americii. A murit la 21 ianuarie 1991, la Youngstown, în Statele Unite.

Principesa Ileana a copilărit, ca şi fraţii şi surorile ei, la Sinaia şi la Bucureşti. „Copilul cu ochi albaştri“ a fost fiica favorită a mamei ei, care scria:

Ileana era un copil cuminte şi se născuse cu legea binelui într-însa. Pe Ileana n-aveai nevoie s-o înveţi ce e bine şi ce e rău. Dar cu toate acestea, nu era încrezută; era un copil vesel, fericit, plin de viaţă şi de vioiciune61.

Mama şi fiica au petrecut clipe de pace în reședința de la Balcic şi la Castelul Bran, pe care Regina Maria i-l va şi lăsa moştenire Principesei Ileana. Tot pe urmele mamei sale avea să calce Ileana prin scrierile ei, dar şi prin opera de caritate, înfiinţând, la Bran, Spitalul „Inima Reginei“ (dedicat memoriei Reginei Maria) şi lucrând ca infirmieră, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A condus Cercetăşia feminină şi Asociaţia Femeilor Creştine YMCA din România. Curajoasă şi puternică, a ştiut să fie mereu alături de cei aflaţi în dificultate. A studiat la Colegiul din Heathfield-Ascot (Marea Britanie) şi a fost o fire sportivă, pasionată de yachting (avea chiar brevet de căpitan de cursă lungă). A studiat pictura cu Jean Al. Steriadi şi sculptura cu Ion Jalea. Frumuseţea ei a fost admirată în epocă.

S-a căsătorit, la 26 iulie 1931, cu Arhiducele Anton al Austriei (1901 – 1987), descendentul ilustrei dinastii a Habsburgilor, născut la Viena, la 20 martie 1901, un pasionat aviator (de aceea, darul de nuntă din partea Regelui Carol al II-lea a fost un avion de agrement). Nunta a avut loc la Sinaia, în prezenţa multor membri ai dinastiilor europene.

Principesa Ileana a locuit în Austria, la Mödling și Castelul Sonnberg, şi în România, până în 1947, iar apoi în exil, în Argentina (unde a înfiinţat Căminul „Regina Maria“, pentru refugiaţii politici români) şi în Statele Unite ale Americii. Emoţionantă este evocarea de către Principesa Ileana, în cartea Trăiesc din nou, a momentului în care a părăsit ţara şi a felului în care a fost copleşită de dovezile de iubire şi devotament pe care oamenii obişnuiţi le-au dăruit prinţesei ce le stătuse alături.

Principesa Ileana şi Arhiducele Anton au avut şase copii: Arhiducele Ştefan (1932 – 1998), Arhiducesele Maria-Ileana (Minola, 1933 – 1959) şi Alexandra (n. 1935), Arhiducele Dominic (n. 1937), Arhiducesele Maria-Magdalena (n. 1939) şi Elisabeta (n. 1942). Principesa Ileana a divorţat, în 1954, de Anton al Austriei şi s-a căsătorit la Newton, Massachusetts, în Statele Unite, cu doctorul Ştefan Issărescu. În anii ’50 a străbătut America, ţinând conferinţe despre România şi despre drama ei sub comunism. În 11 ianuarie 1959 o pierdea pe fiica sa, Minola, care murea în Brazilia, împreună cu soţul ei, într-un accident de avion.

După divorţul de cel de-al doilea soţ, în 1965, Principesa Ileana s-a călugărit, în Franţa, sub numele de Maica Alexandra şi a fondat, în 1967, prima mânăstire ortodoxă de limba engleză din Statele Unite ale Americii, în Pennsylvania, la Ellwood City — Mănăstirea cu hramul Schimbarea la Faţă, a cărei stareţă a fost.

Principesa Ileana a scris mai multe cărţi62 şi a fost, de asemenea, prezentă în presă, cu articole pe subiecte religioase sau în care îşi evoca ţara.

A revenit în România o singură dată, în septembrie 1990. Puternica ei convingere a fost că esenţial pentru România ieşită din deceniile de comunism era să îşi recupereze istoria. Şi românii începeau să o facă: la Bran, Maica Alexandra a fost întâmpinată cu căldură de 2 000 de oameni. Maica Alexandra, Principesa Ileana a României, moare, înconjurată de familie, la 21 ianuarie 1991, la Youngstown — Ohio, în vârstă de optzeci şi doi de ani. Este înmormântată, conform dorinţei, în grădina mănăstirii pe care a ctitorit-o, în Ellwood City. A luat cu ea în mormânt o cutie cu un pumn de pământ românesc.

Astăzi, Arhiducesa Maria-Magdalena, penultimul copil al Principesei Ileana și al Arhiducelui Anton, este adesea prezentă în România, alăturâdu-se Familiei Regale în multe ocazii publice. Este legată de țara în care s-a născut și a trăit până la vârsta de zece ani și revine, alături de familia sa, oridecâte ori are ocazia. Generația noastră s-a întâlnit, în mai multe ocazii, cu copiii Principesei Ileana, Arhiducele Dominic și Arhiducesele Alexandra și Elisabeta, atât la București, cât și la Sinaia, Salzburg sau în alte orașe ale lumii. Un lucru admirabil, care impresionează mult, este iubirea și admirația copiilor Principesei Ileana față de mama lor.

NOTE

61. Maria, Regina României, op. cit., p. 286.

62. Dintre lucrările sale, amintim: I Live Again (1951, New York, roman autobiografic; în româneşte, Trăiesc din nou, 1999, Bucureşti), Hospital of the Queen’s Heart (1953, New York), The Spirit of the Orthodoxy, Our Father — Meditations on The Lord’s Prayer (în care, pornind de la rugăciunea Tatăl nostru, îi dezvoltă sensurile într-o serie de ample şi profunde reflecţii), Meditations on the Nicene Creed (1958, New York), Introduction to the Jesus Prayer (1959), The Holy Angels (1987, Minneapolis).