Familia Regala a sarbatorit sfintele sarbatori de Pasti la Alba Iulia
Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei
Palatul Elisabeta, 11 aprilie 2007
Alaturi de peste sapte mii de credinciosi, Familia Regala a sarbatorit anul acesta sfintele sarbatori de Pasti la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia. La slujba oficiata de IPS Andrei, la catedrala Reintregirii Neamului, ctitorie a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, Majestatea Sa Regele Mihai, Majestatea Sa Regina Ana si Alteta Sa Principele Radu au fost primiti cu mare caldura de toti cei prezenti la slujba de Inviere.
Arhiepiscopul Andrei a spus ca Regele Mihai este aici acasa la bunicii lui, Regele Ferdinand si Regina Maria, care au ctitorit catedrala si s-au incoronat ca Suverani ai Romaniei Mari. Inalt Preasfintia Sa a aratat ca Regele Mihai este simbolul unei Romanii frumoase si demne, care ne-a fost furata de un sistem nefericit. El a indemnat credinciosii ortodocsi sa se gandeasca ce ar fi fost Romania de astazi, fara regimul care a subjugat-o politic, timp de patru decenii.
Regele i-a multumit, cu lacrimi in glas, pentru bunatatea de ne fi invitat la aceasta sarbatoare, apoi a spus celor sapte mii de romani, care respirau ca o singura fiinta, de trei ori: Hristos a inviat! Toti cei prezenti i-au raspuns intr-un singur glas, cu bucurie: Adevarat a inviat!