Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, iunie 2012

05 iun. 2012

În perioada 2-5 iunie 2012, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României au efectuat o vizită de patru zile în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Alteţele Lor Regale au reprezentat Familia Regală a României la evenimentele lunii iunie prilejuite de Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a .

Luni, 4 iunie, la invitaţia Suveranei britanice, Alteţele Lor Regale au luat parte la Palatul Buckingham  la un Garden Party organizat cu ocazia Jubileului, eveniment la care au participat 10.000 de invitaţi.

În aceeaşi seară, Principesa Moştenitoare şi Principele Radu au participat la un concert ce a avut loc în faţa Palatului Buckingham, la Memorialul Reginei Victoria. Concertul s-a desfăşurat în prezenţa Reginei Elisabeta a II-a şi a membrilor Familie Regale britanice

Duminică, 3 iunie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu au luat parte, la invitația doamnei Victoria McDonaugh, Locotenent Adjunct al Comitatului Dorset, la prânzul organizat în onoarea Jubileului, de această comunitate locală din vecinătatea  oraşului istoric Salisbury .

În aceeaşi zi, Alteţele Lor Regale au vizionat parada ambarcațiunilor pe Tamisa, “The Thames Pageant”, care a cuprins peste o mie de ambarcaţiuni ce au omagiat pe Majestatea Sa Regina, traversând orașul Londra de la Podul Battersea până la Podul Turnului.

Marţi, 5 iunie 2012, Alteţele Lor Regale au vizionat  procesiunea trăsurilor regale care s-a desfăşurat între Palatul Westminster şi Palatul Buckingham.