07 apr. 2005

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa – 7 Aprilie 2005
Discursul Majestatii Sale Regelui Mihai I al Rom�niei la Seara INMER a Palatului Elisabeta
Palatul Eisabeta
Bucuresti, 6 Aprilie 2005

Doamnelor si Domnilor, Acum un an, n ianuarie 2004, am vorbit in fata reprezentantilor societatii civile, iar multe dintre cuvintele mele de atunci se potrivesc de minune acestei seri, dedicate celor ce au alcatuit Exilul Romanesc, un fenomen devenit, in anumite decenii ale istoriei romanesti, o institutie vie si mobila

Am acceptat sa acord inaltul patronaj Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc. Nu numai pribegia m-a determinat sa fac acest gest. Casa Regala, o institutie unica, o constructie complexa, de esent diverse si profunde, care se adapteaza in mod potrivit timpului de azi, are toate motivele sa ocroteasca memoria celor ce au trait zbuciumata experienta a pribegiei, cat si sa sprijine valoarea pe care ei au adus-o, prin experientele lor, in slujba Romaniei europene

Am sustinut ideea romaneasca, din 2001 incoace, dinauntrul Romaniei. Acum, cand statele puternice din Europa se intreaba cum va arata continentul nostru, Romania nu trebuie sa fie un semn de intrebare in plus. Tara noastra trebuie sa reprezinte o certitudine, un castig, o surpriza placuta pentru intreaga familie europeana. Liderii Europei, adeseori, nu reusesc sa insufle popoarelorlor impulsul de a merge mai departe cu incredere. Deznadejdea se numeste acum euroscepticism. Eurocratii si tehnocratii, inlantuiti de timpul prezent, uita adevarata Europa pentru care se obosesc. A transforma totul in politic inseamna a submina substanta europeana.

Este important sa ne amintim cat de semnificativ este gestul NATO de a ne invita sa fim membri deplini. Pentru mai mult de o suta de ani, Occidentul s-a uitat la regiunea noastramai mult ca la o boala, decat ca la o parte a Europei. Ni s-au oferit mai multe asa-numite parteneriate, dar niciodata calitatea de membru deplin in institutii care aparau securitatea si prosperitatea continentului. Si soarta noastra a fost decisa de marile puteri, adeseori cu minima consultare a noastra insine.

 

Toate acestea s-au terminat acum: Europa accepta astazi ca suntem parte din aceeasi familie, cu aceleasi drepturi si obligatii. Este dreptul nostru nu numai sa fim consultati dar, de fapt, sa luam parte in croirea viitorului continentului. Si, deci ramane datoria noastra sa ne aparam pe noi insine si pe aliatii nostri, este si datoria Europei intregi, si a Americii de Nord, sa ne vina in ajutor, in vremuri de nevoie. Generatia tanara va privi, curand, aceste angajamente ca pe ceva natural. Dar voi veti intelege ca, pentru cineva ca mine, care a trebuit sa lupte pentru drepturile si libertatile Romaniei in fata celor mai atroce dictaturi pe care istoria le-a inventat, anii acestia au fost implinirea multor visuri.

 

Sunt increzator ca Uniunea Europeana isi va tine promisiunea si se va deschide pentru noi in 2007, iar Romania va ramane membru al marii familii occidentale, care impartaseste aceleasi valori democratice.

 

Am facut un legamant, ca voi continua sa muncesc pentru beneficiul vostru, al tuturor. Este, pentru mine, o mare satisfactie sa vad ca membrii Familiei mele isi dedica tot timpul lor aceluiasi efort. Ei isi fac bine si cu cinste datoria, si in Europa, si in orasele tarii, si in lumea larga, in toate domeniile posibile. De aceea sunt de acord cu implicarea lor, si suntmandru atunci cand ei ating performante egale cu ale verilor lor din monarhiile constitutionale.

 

Nici unul dintre noi, nici eu, nici Familia mea, nici guvernul, nici societatea civila, nu poate sa faca miracole. Dar, impreuna, trebuie sa mergem in aceeasi directie. Anii acestia din urma, pentru prima oara dupa ce dictatura comunista a cazut, am realizat ca procesul este ireversibil si ca rolul Romaniei in lume este asigurat.