Evenimente publice ale Familiei Regale 7-12 mai
Palatul Elisabeta, 4 mai 2006
Biroul de Presa al Majestatii Sale Regelui Mihai I este imputernicit sa transmita urmatorul comunicat
Cu ocazia implinirii a 140 de ani de la fondarea Familiei Regale si a 125 de ani de la Proclamarea Statului european suveran si independent cu numele de Romania, Familia Regala a Romaniei va participa, in perioada 7 – 12 mai, 2006, la urmatoarele evenimente publice :
1) Duminica, 7 mai, ora 11.00, Principesa Margareta si Principele Radu vor fi invitatii domnului Cristian Tabara la emisiunea Parte de carte de la PRO TV.
2) Luni, 8 mai, la ora 10.30, Familia Regala va participa la momentul festiv al acordarii numelui Regele Carol I Amfiteatrului Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Crestine Dimitrie Cantemir din Bucuresti.
3) Luni, 8 mai, la ora 12.00, Familia Regala va participa la lansarea volumului Palatul Elisabeta, aparut la editura Humanitas, in Holul Central al Palatului C.E.C., din Calea Victoriei. Intrarea va fi libera.
4) Societatea Romfilatelia va lansa la acest eveniment emisiunea filatelica dedicata aniversarii a 140 de ani de la Fondarea Dinastiei Romane si a 125 de ani de la Proclamarea Regatului Romaniei.
5) Luni, 8 mai, ora 19.00, la invitatia Excelentei Sale Domnului Traian Basescu, Presedintele Romaniei, Familia Regala va participa la vizionarea filmului NIHIL SINE DEO , in sala de teatru a Palatului Cotroceni. Filmul a fost realizat de doamna Marilena Rotaru pentru TVR 1.
6) Marti 9 mai, ora 10, MS Regele Mihai si ASR Principesa Margareta vor lua parte la ceremonia de inaugurare a monumentului statuar din parcul Herastrau dedicat parintilor fondatori ai Uniunii Europene.
7) Marti 9 mai, la ora 10, AS Principele Radu va lua parte, la Buzau, la ceremonia depunerii de coroane cu ocazia Zilei Victoriei.
8) Marti 9 mai, ora 13.00, Familia Regala va vizita Muzeul National Militar, cu ocazia vernisajului unei expozitii dedicate Regelui Carol I.
9) Marti, 9 mai, la ora 23.10, Televiziunea Romana va difuza pe postul TVR1 filmul NIHIL SINE DEO .
10) Miercuri 10 mai, la ora 12.30, Familia Regala a invitat la Palatul Elisabeta pe Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si pe Seful Statului Major General, dl general dr. Eugen Badalan.
11) Miercuri, 10 mai, la ora 15.00, Familia Regala va participa la vernisajul expozitiei aniversare Romania in timpul lui Carol I 1866-1914 , la Muzeul National de Istorie a Romaniei.
12) Miercuri, 10 mai, la ora 19.00, la Palatul Elisabeta va avea loc un dineu cu ocazia primei intalniri a grupului de Prieteni ai Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei in prezenta Majestatilor Lor si a Altetelor Lor.
13) Miercuri, 10 mai, la ora 20.15, Alteta Sa Principele Radu va fi invitatul domnului Robert Turcescu, la emisiunea 100% de la Realitatea TV.
14) Joi, 11 mai, ora 12.00, Familia Regala va participa la lansarea volumului Inima Reginei Maria , lansare organizata la libraria Carturesti de Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc.
15) Vineri, 12 mai, Familia Regala va face o vizita la Episcopia Curtii de Arges si a Muscelului, la invitatia Prea Sfintiei Sale Episcopului Calinic. La ora 12.00 Majestatile Lor si Altetele Lor se vor inchina in fata mormintelor Regilor si Reginei Romaniei, dupa care vor vizita Palatul Episcopal Regal de la Curtea de Arges.