Eveniment solemn la Academia de Studii Economice, dedicat Constituției din 1866
Joi, 30 iunie 2016, a avut loc o ședință festivă a Senatului Academiei de Studii Economice, în Aula Mare a universității. În prezența Custodelui Coroanei române, a fost evocată Constituția din 1866, la exact 150 de ani de la promulgare.
Academia de Studii Economice a fost fondată printr-un decret semnat de Regele Carol I la 6 aprilie 1913.
Alături de Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu s-au aflat rectorul ASE, profesorul Nicolae Istudor, președintele Senatului ASE, profesorul Pavel Năstase, membrii Senatului ASE, profesori, studenți, personalități din societatea civilă românească și jurnaliști.
Au luat cuvântul profesorul universitar doctor Nicolae-Șerban Tanașoca, dr. Nicolae Pepene și avocat dr. Ioan-Luca Vlad.
Acum 150 de ani, Legea Fundamentală a României a fost adoptată de către Adunarea Constituantă la 29 iunie, promulgată de către Principele Carol I la 30 iunie și publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 1866.
Constituția anului 1866 a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri, a avut ca model Constituția belgiană din 1831 și a consfințit idei și principii neobișnuit de democratice pentru acea epocă. Primul ei articol prevedea faptul că Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil cu numele de România.
Importanța Constituției din anul 1866 pentru ultimul secol și jumătate din dezvoltarea țării noastre este insuficient cunoscută de societarea românească. Acestă Lege Fundamentală, uimitoare prin caracterul ei novator și vizionar, a permis României, în perioade-cheie ale modernizării ei, ca stat european suveran și independent, să facă pași decisivi înainte.
Sărbătorirea a 150 de ani de la promulgarea Constituției din 1866 face ca anul 2016 să fie o sărbătoare a Statului român și a întregii națiuni.
Fotografii de Daniel Angelescu
{gallery(719)}