Editura ALL a lansat primele doua titluri din colectia Coroana Romaniei in prezenta Familiei Regale

28 iun. 2007


Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei
Palatul Elisabeta, 28 iunie 2007

Joi, 26 iunie 2007, în sala Regina Maria a Hotelului Athenee Palace Hilton, in prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a ASR Principesei Margareta a Romaniei si a AS Principelui Radu de Hohenzollern-Veringen, a avut loc ceremonia de lansare a volumelor Mihai I al Romaniei. Regele si tara, autor Ivor Porter si Regina Maria a Romaniei: Capitole tarzii din viata mea. Memorii redescoperite, editor Diana Mandache. Ambele volume au aparut la Editura ALL, in conditii grafice exceptionale si reprezinta primele doua titluri din colectia Coroana României pe care editura o lanseaza cu aceasta ocazie.

Dupa introducerea facuta de domnul Christian Mititelu, in numele autorului Ivor Porter, au mai vorbit despre volumele lansate istoricul Neagu Djuvara si criticul literar Ioana Parvulescu. Istoricul Neagu Djuvara a facut o prezentare a personalitatii autorului britanic Ivor Porter si si-a adus aminte de momentele tensionate ale celui de-al doilea razboi mondial in care Majestatea Sa Regele Mihai I a jucat un rol decisiv pentru istoria poporului roman. Mihai I al Romaniei. Regele si tara este o lucrare inedita despre suveranul roman, un amestec izbutit de istorie documentara si de amintiri personale. Ivor Porter, ajuns in România parasutat de trupele aliate, l-a cunoscut personal pe Regele Mihai I si a avut ocazia sa intalneasca numeroase personalitati ale politicii romanesti din timpul celui de-al doilea razboi mondial.

 

Regina Maria a Romaniei: Capitole tarzii din viata mea. Memorii Redescoperite constituie un document istoric important scris de unul dintre cei mai reprezentativi participanti la evenimentele imediat urmatoare primului razboi mondial. Despre acest ultim volum al memoriilor Reginei Maria – nepublicat pana acum – s-a crezut ca a fost distrus de Regele Carol al II-lea dupa moartea mamei sale. Editorul cartii, Diana Mandache, a reusit in urma unor indelungi si inspirate cercetari de arhiva sa identifice manuscrisul cartii si sa-l pregateasca spre publicare. La aceasta lansare au participat personalitati de seama ale culturii si spiritualitatii romanesti, ziaristi si reprezentanti ai societatii civile.