Editie Speciala (Craiova), Nevoia de lideri si de incredere, 18 martie 2010

18 mart. 2010

de MIHAI FIRICA

Criza economica a lovit Romania cu o forta multiplicata de lipsa de profesionalism a acelora care ocupa pozitiile-cheie in institutiile publice si in zonele de comanda ale sistemului financiar. Masurile anticriza se dovedesc ineficiente. Degeaba curg declaratiile excesiv de optimiste din partea guvernantilor, cand din ce in ce mai multe firme isi inchid portile si tot mai multi oameni de afaceri se recunosc invinsi de lipsa de perspectiva. Cei mai multi dintre cetateni, disperati din cauza pierderii locului de munca, se agata de sistemul bugetar, intretinut prin imprumuturi externe. Pe fondul lipsei de inspiratie si de clarviziune din partea acelora care conduc, la nivelul cetateanului simplu se instaleaza un periculos sentiment de abandonare din partea autoritatilor. Liderii nu sunt capabili sa ofere sprijin economic sau moral celor vulnerabili.

Din nefericire, cred ca pesimismul general a agravat criza economica. Sa avem incredere si sa ne mai punem sperante in cineva? La ce bun? Doar ne-a anuntat presedintele ca nu poate si nici nu este treaba lui sa scoata Romania din criza! Si nici a premierului, a ministrului de Finante sau a celui de la Economie… Cand o iesi lumea din criza mondiala, iesim si noi. Pana atunci ne ocupam de ce avem pe agenda mai important: modificarea Constitutiei, schimbarea lui Geoana din fruntea Senatului, mitinguri pentru primari arestati…

Marti (16 martie), in Sala Albastra a Universitatii din Craiova, in fata unei asistente remarcabile prin numar si prin apetenta pentru dialog, Alteta Sa Regala Principele Radu a sustinut prelegerea "Leadership". O tema legata de criza, careia nu avem cum sa-i dam raspuns pe masura, in absenta managerilor veritabili. O preocupare fireasca pentru cei care inteleg ca ziua de maine va arata rau daca nu vom avea lideri puternici, instruiti si formati dupa alt calibru decat smecherii care populeaza in exces clasa politica actuala.

Nu institutiile sunt de vina, ci indivizii care le controleaza fie din postura de conducatori, fie din cea de sforari politici. Ascultandu-l pe Principele Radu, am facut o inevitabila paralela intre asa-zisii lideri ridicati de valul electoral si adevaratii conducatori pe care Casa Regala i-a oferit Romaniei si care inca are resurse pentru a-i pune in slujba natiunii. Si, din nou, am avut gustul amar al dezamagirii pe care ne-am produs-o singuri, incredintand destinele noastre in mainile unora care s-au aratat nevrednici.

Solutia? Macar se poate contura. Pentru a ne redobandi speranta, avem nevoie de lideri puternici si credibili, care sa recladeasca puntea dintre cetatean si cel in mainile caruia isi incredinteaza destinul.

(Editie Speciala – Craiova, 18.03.2010)