Discursul Principesei Moștenitoare la Geneva

09 dec. 2015

Desfășurată sub egida “Puterea Umanității”, a treizeci și doua conferință internațională a Crucii Roșii și Semilunei Roșii reunește reprezentanți din 190 de state ale lumii, de luni, 7 decembrie, până joi, 10 decembrie 2015.

Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, care conduce delegația Societății Naționale de Cruce Roșie din România, a luat astăzi cuvântul, în cadrul conferinței.

În zilele de 7 și 8 decembrie, precum și astăzi, Principesa Moștenitoare, președinta Crucii Roșii române, s-a întâlnit cu președinți și membri ai delegațiilor Olandei, Ungariei, Bulgariei, Suediei, Poloniei, Principatului Liechtenstein, Luxemburgului și Republicii Moldova. Alteța Sa Regală s-a întâlnit, de asemenea, cu conducerea internațională a organizației.

Principesa Moștenitoare și Principele Radu s-au întâlnit aseară, în cadrul recepției oferite de autoritățile elvețiene, cu dl François Longchamp, președintele Consiliului de Stat al Republicii și Cantonului Geneva.

{gallery(614)}