11 mart. 2009

Domnule Presedinte al Academiei Romane,
Distinsi invitati,

Este o onoare sa ma adresez personalitatilor prezente la Academia Romana astazi, intr-o imprejurare in care energia si ideile unor romani dau nastere unui model de asociere sub crezuri pe care le-am uitat inainte sa le deprindem bine.

Suntem in secolul al XXI-lea si in al douazecilea an de la caderea dictaturii comuniste in Romania, prabusirea bipolarismului mondial si triumful democratiilor. Avem mai multa libertate, optiuni, deschidere internationala, suntem membri ai Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord si ai Uniunii Europene, ne bucuram de beneficiile re-conectarii tarii noastre cu lumea civilizata. Din pacate, la inceputul anului 2009, atat lumea cat si tara se afla intr-un delicat moment de tranzit de la entuziasm la depresie, adevar care nu poate fi evitat, ci trebuie trait, inteles si depasit.

Uitandu-ma la ultimii o suta cincizeci de ani de istorie romaneasca, admirand lacasurile de cultura, administrative, de cult sau de invatamant ridicate sau refacute de Familia Regala, am fost impresionat sa surprind forta pe care o aveau asociatiile de breasla, mestesugarii, artistii, oamenii de stiinta sau functionarii, cu alte cuvinte profesionistii Romaniei din toate domeniile.

Bisericile si primariile, bibliotecile si cercurile militare, universitatile si colegiile nationale, scolile de arte si meserii si liceele,  templele artelor si camerele de comert, toate atesta prezenta in Romania secolelor al XIX-lea si al XX-lea a unor puternice bresle: comercianti, meseriasi, artizani, alaturi de asociatii respectate de pictori si arhitecti, sculptori ori constructori. Asociatiile de breasla erau puternice si in domeniul literaturii, al gazetariei, al invatamantului, stiintei sau tehnicii. Indiferent cat de grele au fost imprejurarile istorice, Romania moderna a fost pe mana oamenilor care si-au cunoscut profesia, a specialistilor.

Ca un simbol al coincidentei istorice, Constitutia statului modern, Casa Regala si Academia Romana au aceeasi data de nastere: 1866. Fiecare, dintre acesti piloni ai statalitatii noastre moderne, cu uneltele specifice, a promovat in societatea romaneasca conceptul si valorile morale asociate profesionalitatii.

Carol I a construit statul roman pe principiul profesionalismului, al perfectionarii neincetate. Institutiile moderne ale statului s-au faurit, din anul 1866 pana in 1947, pe temeiul calitatii profesionale si al meritului.  A fost timpul unei aspiratii institutionale catre mai bine, in care cuvintele intru care neamul nostru s-a manifestat in Europa au fost ”solidaritate”, ”unire”, ”impreuna”, ”prin noi insine”. Travaliul Casei Regale din 1866 pana astazi a fost unul de adunare a energiilor bune, talentelor si oamenilor de calitate ai tarii. Academia, Biserica, Armata si Casa Regala au pus impreuna esentele rare ale natiunii. Ne-am cucerit independenta pentru ca am stat impreuna. Am facut Marea Unire pentru ca am fost impreuna, am facut o tara moderna pentru ca am fost impreuna, am depasit crize si am castigat razboaie pentru ca am fost impreuna. Nu este nici un secret aici. Oamenii de calitate, profesionistii nu divizeaza, nu separa, nu distrug. Profesionistii inspira, construiesc si unesc. Aduc valoare breslei lor, aduc valoare epocii si tarii lor, stand impreuna.

Dupa anul 1989, societatea romaneasca, slabita, incepea sa-si manifeste instinctul binelui. S-au restructurat uniuni de creatie, s-au organizat pe principiul libertatii sindicate si patronate, s-au refacut Camere de comert, Bursele de valori si marfuri, s-a dat frau liber spiritului civic si initiativei personale. Din pacate, dispretul fata de institutii si valori si umilinta, frica, saracia instalate timp de patruzeci de ani au inhibat sensul, importanta, criteriul profesionalismului. Societatea romaneasca a parut impermeabila la bine. in mai toate domeniile publice ale anului 2009 gasim inca destui neaveniti, oameni incapabili de constructie, egoisti si lipsiti de viziune. Romania de astazi este libera, dar nu este inca profesionista.

Profesionistul uneste, diletantul dezbina. Principala problema a societatii romanesti informate, democratice, libere si din ce in ce mai prospere este amatorismul care contamineaza cu dezbinare. In fiecare dintre domeniile vietii romanesti este urgenta nevoie de seriozitate, etica si pricepere. De mestesug, arta si stiinta. De capacitatea de a face bine un lucru, de a stapani propria indeletnicire. Profesionalism inseamna lucru de calitate, spirit de raspundere, altruism, respect, grija de a forma ucenici, iubirea de profesie, dedicatie si dorinta de a avansa in cunoastere.

Profesionistii romani din diverse domenii, cei care exista, au nevoie sa fie in primele randuri ale domeniilor lor de activitate, protejati, incurajati, pentru a da puterea exemplului personal si pentru a fi stapani pe destinul propriului lor domeniu. Pentru ca expertiza lor, cuvantul lor sa atarne greu in deciziile tarii. Ei sunt ”aristocratia” vremurilor democratice, reprezentantii meritului si ai predictibilitatii. Profesionistii din toate domeniile au nevoie sa vorbeasca pe o singura voce, sa se manifeste de pe o platforma comuna. Pentru ca au o misiune comuna, aceea de a duce mai departe tara, de a-i oferi perspectiva si viitor.

Societatea romaneasca intelege din ce in ce mai bine ca patriotismul are o masura precisa si obligatorie in dezvoltarea infrastructurilor sociale; ca etalonul etic, moral si profesionist al guvernarii este tot atat de necesar ca reprezentarea parlamentara si alegerile libere; ca puterea exemplului personal este tot atat de valoroasa ca si prosperitatea; ca legitimitatea data de voturi nu inlocuieste mandria si increderea; ca inteligenta societatii civile nu tine loc de generozitate si ca abilitatea politica nu poate suplini loialitatea.

Temeinicia profesionalismului si a institutiilor reprezinta un element structural tot atat de necesar societatii romanesti pe cat este cel politic, construit in armonie si complementaritate cu acesta.

Profesionalismul este o conditie a generatiei noastre pentru a pune umarul la statornicia Romaniei. Profesionistii, chiar cei fara putere politica sau raspunderi administrative au o vocatie naturala de leadership.

Peste tot in Europa, unde sistemul democratiilor liberale functioneaza performant si coerent de sase decenii incoace, se cauta solutii pentru administrarea schimbarilor dramatice care au loc in societate, pentru a opri degradarea substantei puterii publice, pentru a face fata lipsei de generozitate, de entuziasm si de responsabilitate.

In Romania, desi de aproape douazeci de ani incoace incercam sa consolidam institutiile democratice, sistemul a depins mereu, prea mult, de comportamentul si de actiunile indivizilor, de multe ori nepotriviti cu locul pe care il ocupau.

Mercantilismul si superficialitatea au adus mediocritate in spatiul public, au instalat modele false, cu grave consecinte sociale.Institutia trebuie sa fie mai importanta decat omul, iar noi am indeplinit rar acest criteriu. Doar cu aceasta precautie a sistemului putem  impiedica devierile pe care democratia, ca instrument, nu le poate evita. Daca ne uitam la Romania ultimelor doua decenii, vom realiza masura in care a lipsit profesionalismul, desi performanta democratica a fost intr-o evolutie continua.

Lumea de astazi este intr-o puternica stare de disconfort identitar, iar Europa, desi bine administrata, este campioana in acest sens. Se pot administra politic institutiile publice. Nu se pot insa administra politic demnitatea, increderea, entuziasmul, mandria si afectiunea. Ele pot fi inspirate, servite doar cu instrumentele profesionalismului, in toate domeniile vietii romanesti.

implinirile lui Carol I raman in istorie nu fiindca au fost monarhice, ci fiindca au fost fondatoare de stat modern, vizionare si aducatoare de statornicie. Ele au validat profesionalismul, ca element structural al societatii romanesti.

Romania europeana, folosind fara complexe de inferioritate aceste valori, va fi o tara mai puternica, pragmatica si capabila sa infrunte timpuri ce nu se anunta nici linistite si nici pasnice.

Au trecut douazeci de ani de la caderea comunismului, o natiune intreaga a trait speranta libertatii, si-a dorit progresul si a asteptat implinirea unui vis de mai bine. Unii au numit acest moment o revolutie. Dar modul in care ne-am privit institutiile si in care ne-am comportat unii cu altii ne-au aruncat intr-un cerc vicios la nivelul societatii si al fiecarei surse de progres efectiv. Nu am pus mai deloc omul potrivit la locul potrivit. Nu am servit institutiile, ci ni le-am aservit. Acest an, de criza economica globala si nationala, pregateste sanse pentru o adevarata schimbare, pentru o altfel de Romanie. Iar raspunsurile pe care le cautam de douazeci de ani sunt acum la indemana si in fata noastra.