“Din piatră și oțel”, la Londra

31 oct. 2024

De luni, 28 octombrie, până miercuri, 30 octombrie 2024, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a efectuat o vizită în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

A fost a zecea călătorie externă a Familiei Regale din anul 2024, după vizita Principesei Sofia în Polonia (februarie), misiunea economică a Principelui Radu în Republica Moldova (februarie), vizita Principesei Maria în Anglia (martie), vizita Custodelui Coroanei în Regatul Belgiei (martie), vizita Principelui Radu în Franța (aprilie), vizita Custodelui Coroanei în Marele Ducat al Luxemburgului (mai), vizita Majestății Sale și a Principelui Consort în Finlanda (iunie), vizita Principelui Radu în Polonia (octombrie) și vizita Principesei Elena la Düsseldorf (octombrie).

În seara de luni, 29 octombrie 2024, la Galeria „Constantin Brâncuși” a Institutului Cultural Român de la Londra a avut loc deschiderea expoziției de fotografie “Din piatră şi oţel – O călătorie în lumea Urbex”, cuprinzând fotografii de artă ale Alteței Sale Regale Principesa Sofia.

Expoziția poate fi vizitată la Galeria „Constantin Brâncuși” de luni până vineri, de la ora 10:00 la ora 17:00, până în data de 15 noiembrie.

La vernisaj, care a avut loc de ziua de naștere a Principesei Sofia, a participat Alteța Sa Regală Principesa Elena, Excelența Sa doamna Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit, doamna Aura Woodward, director ICR Londra, doamna Raluca Cimpoiașu, director adjunct ICR Londra, personalități din societatea civilă, jurnaliști, precum și colaboratori ai Alteței Sale Regale, care au participat la realizarea expoziției.

©Alexandru Coman