Dejun oficial la Castelul Peleș în onoarea Academiei Române
Marți, 5 aprilie 2016, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei a oferit, în Sala de Muzică a Castelului Peleș, un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române și invitaților lor din străinătate.
În debutul dejunului, Custodele Coroanei și domnul academician Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române, au adresat un cuvânt cu prilejul momentului aniversar.
Au luat parte invitați din țări precum Statele Unite ale Americii, Rusia, Franța, Belgia, Austria, Norvegia, Estonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Armenia, Muntenegru, Macedonia, Belarus și Republica Moldova.
Înainte de dejunul oficial, distinșii invitați au vizitat Castelul Peleș și Domeniul Regal Sinaia.
Fotografii realizate de Daniel Angelescu
{gallery(660)}