24 oct. 2026

Articol de av. Dr. Ioan-Luca Vlad

În 24 octombrie, cu o zi înainte de a 105 a aniversare a naşterii Regelui Mihai, se împlineşte o aniversare care, prin voinţa Domnului, va rămâne pe veci legată de numele Regilor României. La 12/24 octombrie 1886, adică acum 140 de ani, a fost târnosită din nou Biserica Episcopală a Mânăstirii Argeşului, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta, de către Episcopul Ghenadie al Argeşului (scaunul de Mitropolit Primat fiind vacant, deoarece Calinic Miclescu trecuse la cele veşnice în august 1886).

Slujba de târnosire, amânată cu opt zile din cauza vremii , a încheiat restaurarea bisericii lui Neagoe Basarab, începută din 1875 de arhitectul André Lecomte du Noüy. Prin acest gest, Regele Carol I a dobândit, canonic, calitatea de al doilea ctitor al Bisericii. Însă, poate mai important, gestul a reprezentat momentul simbolic al sfinţirii legăturii dintre Familia Regală şi, pe de o parte, Biserică, iar pe de altă parte, opera de restaurare a monumentelor istorice.

În ziua sfinţirii, după procesiune şi ungerea cu Mir a Sfintei Mese, Regina Elisabeta a depus sub piatra prestolului „Chrisovul pentru restauraţiunea bisericii”, scris pe pergament de mâna sa . Carol nota că la liturghie s-a folosit „Evangheliarul Elisabetei”, manuscris pe pergament la care Suverana lucra, ajutată de Zoe Davila . „Între odoarele Bisericii cel mai prețios, și care face admirațiunea tuturor, este un manuscript pe pergament conținând cele 12 Evanghelii ce se citesc în Joia mare din Săptămâna Patimilor, și Evanghelia Învierii din Sâmbăta mare. Este scris întreg de M. S. Regina Elisaveta, pe 50 pagini mari in-folio; fiecare pagină este încadrată într-un chenar lat de 15 centimetri […]. Textul e scris cu aur sau cu argint, după cum convine mai bine tonului culorii .”

Din capul treptelor bisericii, în faţa a circa 20.000 de oameni, Carol I a rostit discursul care îi exprima gândirea despre protejarea monumentelor istorice. În rezumat:
„Popoarele care îngrijesc monumentele lor se ridică pe ele însele, căci pretutindenea monumentele sunt povestirea vie a istoriei, oglinda trecutului, semnele vederate pentru generaţiunile viitoare .”

La discurs i-a răspuns ministrul Cultelor, D. A. Sturdza, precum şi Vasile Alecsandri, cu o odă, din care redăm aici strofa IX:

„Priveşte-n jur, priveşte-n zare
Umbrele mari a celor morţi,
Care-ţi trimit o închinare
De pe-ale veciniciei porţi.
Mărirea ta este deplină,
Geniu a fost meşterul tău.
Eşti demn de-o naţie creştină,
Eşti demn locaş de Dumnezeu! ”

În dreptul canonic ortodox și în vechiul drept românesc, ctitor era nu doar întemeietorul, ci oricine „înzestrase o fundație, restaurase edificiile” ori dăruise bunuri lăcașului. Ctitorul dobândea dreptul la numele său pe pisanie și în pomelnic, la tablou votiv, la loc de onoare și la mormânt în biserică, precum și dreptul de supraveghere; în schimb, își asuma obligația de a ține lăcașul în bună stare . Carol I întrunește toate aceste atribute: pisania de pe a patra placă a fațadei, mută patru veacuri, glăsuiește „Noi, Carol I, cu mila lui Dumnezeu și prin voința națională Rege al României […] unitu-Mi-am gândul cu voința celor mai dinainte ctitori, Io Neagoe Basarab Voievod și Io Radu Basarab Voievod”; în narthex, portretul Regelui îl înfățișează „ținând în mână pergamentul restaurațiunii”; în strană se află tronul regal . Pisania pomeneşte însă alături de Rege şi oficialităţi şi „întregul popor al acestei ţări”. Este, așadar, o ctitorie regală în numele națiunii, în cadrul art. 21 din Constituția din 1866, care proclama Biserica Ortodoxă „religiunea dominantă a Statului român”, „neatârnată de orice chiriarhie streină”.

Discursul din 1886 anticipa o politică publică. Comisiunea onorifică a monumentelor publice, instituită în aprilie 1874, a fost urmată de „legea pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice”, sancționată prin decretul regal nr. 3658 din 17/29 noiembrie 1892, care a creat Comisiunea Monumentelor Publice. Printre primii membri s-a numărat Gr. G. Tocilescu, autorul albumului comemorativ al resfințirii, iar ulterior Nicolae Gabrielescu, colaboratorul lui Lecomte.

Pe plan dinastic, dreptul de mormânt al ctitorului a transformat Biserica într-o Necropolă Regală, în ea odihnind, alături de Carol I, Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria. După 1947, deoarece biserica nu mai avea locuri, Majestatea Sa Margareta, astăzi Custodele Coroanei, și Arhiepiscopul Calinic al Argeșului au pus, la 10 mai 2009, piatra de temelie a Catedralei Arhiepiscopale și Regale. Acolo odihnesc Regina Ana (2016) și Regele Mihai I (2017), așezați în pridvor, „în locul destinat ctitorilor catedralei”, iar apoi Regele Carol al II-lea și Regina Elena (2019) și Regentul Nicolae (2024).

Astfel, cu numai o zi înainte de aniversarea naşterii Regelui Mihai I, celebrăm locul în care el şi-a găsit odihna veşnică, în sânul Bisericii şi al Familiei sale, pe care le-a preţuit întreaga viaţă. Şi celebrăm tradiţia grijii faţă de monumentele istorice, dusă până astăzi de Familia Regală, în colaborare cu Statul Român.

Aflaţi mai multe:

1. Textul complet al Pisaniei:
   „Noi, Carol I, cu mila lui Dumnezeu și prin voința națională, Rege al României, văzând această sfântă biserică, care a fost prada focurilor, a cutremurilor și a vrăjmașilor, lăsată în părăsire, unitu-Mi-am gândul cu voința celor mai dinainte ctitori, Io Neagoe Basarab Voievod și Io Radu Basarab Voievod, și am hotărât în anul de la Hristos 1875, al Domniei Mele al zecelea, a o scăpa de nimicire. În zece ani de muncă neobosită, care n-a încetat nici în timpul marelui război pentru neatârnare, am reclădit această falnică, luminoasă și minunată zidire cu ajutorul țării întregi, după planurile și documentele ctitorești, cu materialul vechi și cu cel nou, scoase din pietrăria de la Albești Câmpulungului. Și s-a săvârșit în anul mântuirii 1885, al Domniei Mele al douăzecilea, al Regatului Meu al cincilea, spre veșnică amintire a faptelor care au ridicat Regatul României la mărire și întru pomenirea Mea, a iubitei Mele soții Elisaveta Regina și a urmașilor Noștri, precum și a Mitropolitului Primat Calinic Miclescu, a Episcopului de Argeș Ghenadie, a Președintelui Consiliului Meu de miniștri Ioan Brătianu, a Arhitectului Andrei Lecomte du Noüy și a întregului popor al acestei țări. Binecuvintează din Cer, Părinte sfinte, acest sfânt locaș al Tău și-l păstrează din neam în neam ca un neprețuit odor, amintind zilele grele și timpurile de mărire prin care au străbătut virtutea și voinicia Românilor, sprijinindu-se pe stânca credinței către Dumnezeu, către Patrie și către Rege .”
2. Textul complet al Chrisovului de fundaţiune depus în Sfânta Mască:
   „Sfințitu-s-a acest dumnezeiesc locaș cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de către Prea Sfințitul Episcop de Argeș Ghenadie, în al 20-lea an al domniei Regelui Carol I, față fiind Regele Carol, Regina Elisaveta și o adunare numeroasă de creștini din toate părțile Regatului, întru lauda și mărirea lui Dumnezeu Atotputernicului, apărător al țării acesteia. Curtea de Argeș, în 12 Octombre 1886. CAROL, ELISAVETA.”
   Albumul precizează: „Într-un tub de metal masiv, M. S. Regina depuse Chrisovul pentru restaurațiunea bisericii, scris întreg pe pergament de Augusta Sa mână, și semnat de Dânsa și de M. S. Regele.” Exemplarul păstrat în altar mai poartă semnăturile lui Iosif, Mitropolitul Moldovei, Ghenadie, Episcopul Argeșului, Inocentie al Buzăului, Iosif, Episcopul Dunării de Jos, I. C. Brătianu, D. A. Sturdza, E. Stătescu, M. Pherekyde și A. Stolojan.