Cupa Satelor la Oină, Săvârșin 2015

09 aug. 2015

În zilele de 8-9 august, s-a desfășurat, pe stadionul din comuna Săvârșin, județul Arad, Cupa Satelor la Oină, ediția 2015.

La competiție au luat parte aproximativ o sută de participanți de la cluburile sportive Biruinţa Gherăeşti Neamț, Brigada Gherăeşti Neamţ, Energia Râmnicelu Buzău, Spicu Horia Constanța, Viitorul Almaș Arad și Izvorul Chiuiești Cluj.

Sâmbătă, 8 august 2015, a avut loc festivitatea de deschidere a Cupei Satelor la Oină și desfășurarea meciurilor din grupă. Duminică, 9 august, în cursul dimineții, s-au desfășurat semifinalele, apoi finala Cupei.

În cursul după-amiezii de duminică, Satul Regal din Săvârșin a găzduit ceremonia de premiere a câștigătorilor. Au luat parte dl Nicolae Dobre, președintele Federației Române de Oină, și dl Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârșin.

Cu această ocazie, în semn de susținere a competiției, echipele sportive au primit diplome de participare semnate de Principesa Moștenitoare Margareta. De asemenea, s-a dat citire cuvântului Principelui Radu adresat participanților.

Cupa Satelor la Oină, ediția 2015, a fost organizată de Federaţia Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad și Primăria Săvârșin.

Federația Română de Oină îşi desfășoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I.

{gallery(555)}