Crosul Cetăților la Săvârșin, 2024
Startul competiției, care a reunit mai multe sute de concurenți de toate vârstele, a fost dat în Satul Regal de pe Domeniul Săvârșin. De asemenea, ceremonia de premiere a fost găzduită în Satul Regal.
Crosul s-a desfășurat pentru prima oară în comuna Săvârșin și a fost organizat de primăria localității, în parteneriat cu Fundația Colecția Regală, având alături Asociația Proactivi pentru Viitor.
Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu au invitat pentru această ocazie pe atleta Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială.
Principele Radu și doamna Szabo au dat startul Crosului Cetăților, iar la finalul competiției, Majestatea Sa Custodele Coroanei, Principele Radu și Gabriela Szabo au înmânat premiile, trofeele și medaliile câștigătorilor.
Crosul Cetăților, etapa Săvârșin, este un eveniment sportiv destinat atât amatorilor, cât și profesioniștilor, având ca scop promovarea alergării și a mișcării în natură, precum și valorificarea patrimoniului natural. Competiția a inclus semimaraton, cros, cursa populară de 2 km și cros pentru copii.
Crosul Cetăților a ajuns la a cincea ediție, iar etapa de la Săvârșin este a treia din Crosul Cetăților 2024.
©VAGART Media