Crăciun 2022 la Castelul Regal Săvârșin
Ca în fiecare an, Majestatea Sa și Principele Radu, alături de alți membri ai Familiei Regale, vor petrece sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou la castel.
Fundația Colecția Regală va organiza în zilele premergătoare Ajunului evenimente publice în Satul Regal, la care sunt așteptați români din toate colțurile țării și din Republica Moldova. Programul va fi anunțat în săptămânile următoare, pe acest website.
Familia Regală va oferi cadouri de Crăciun în localitatea Săvârșin familiilor nevoiașe, oamenilor în vârstă și copiilor. Vor avea loc concerte de colinde și, în ziua de 24 decembrie, vor fi primiți dubașii din Săvârșin, o tradiție păstrată cu fidelitate generații de-a rândul. La întâlnirea de la amiaza zilei de Ajun vor lua parte primarul comunei, preotul paroh, locuitori ai Săvârșinului și ai comunelor vecine.
Pe toată durata zilelor de sărbătoare, Magazinul de suveniruri va fi deschis între ora 9 și ora 18.