Concertul de Crăciun al Corului Regal, 2025

Miercuri, 10 decembrie 2025, Alteța Sa Regală Principesa Sofia a participat la Concertul de Crăciun al Corului Regal, împreună cu Orchestra Gymnasium de copii, la Catedrala „Sfântul Iosif” din București. Au participat Înaltpreasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscopul Mitropolit de București și Excelența Sa domnul Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic la București.
La pupitrul Corului Regal s-au aflat dirijorii Răzvan Apetrei și Daniela Cotoroană.
Repertoriul a cuprins creații și aranjamente muzicale de Sabin Păutza, I. D. Chirescu, Valentin Teodorian, Nicolae Ursu, M. D. Leontovych, Gelu Stratulat, Achim Stoia, Nicu Moldoveanu, Teofil Coste, Franz Xaver Gruber, Mary Anne Muglia, Costică Andrei, Greg Gilpin, Jule Styne, Mark Hayes, Ian Humphris, James Pierpont, Stephen Flaherty, Audrey Snyder, Danny Elfman și Mark Brymer.
Corul Regal este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.





©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale