Concertul Corului Regal la Ateneul Român

03 iul. 2022

Sâmbătă, 2 iulie 2022, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, la Ateneul Român a avut loc un concert al Corului Regal, cu ocazia împlinirii a zece ani de la înființarea ansamblului. Concertul a fost organizat în parteneriat cu Asociația Casa Majestății Sale.

Sub bagheta dirijorului Răzvan Apetrei, Corul Regal a fost acompaniat de Opera Clandestina și de artiștii lirici Georgiana Dumitru (soprană), Alexandra Minerva Cârstea (soprană), Isabela Stănescu (soprană), Ana-Maria Ivan (soprană), Alina Silvia Dragnea (mezzosoprană), Dragancho Najdoski (tenor), Radu Ion (bariton), Marcel Busuioc (bariton) și Mihai Scarlat (bas).

Repertoriul concertului a cuprins lucrări de H. Purcell, A. Vivaldi, J. P. Rameau, A. Bruckner, E. Hübsch/Ar. I. Dobrinescu, D. G. Kiriac, Ghe. Cucu, Ghe. Danga, V. Timiș, F. Donceanu, E. Whitacre, J. Busto, H. Zimmer/Ar. Roger Emerson, Ar. Mark Hayes.

Corul Regal este un ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, studenţi și absolvenți ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

Fotografii de Daniel Angelescu ©Casa Majestății Sale