Compania Transavia a primit titlul de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai.
Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei
Palatul Elisabeta, 18 octombrie 2006
Miercuri, 18 octombrie 2006, Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei a conferit companiei Transavia calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai, in cadrul unei ceremonii oficiale desfasurate la Palatul Elisabeta.
La eveniment, alaturi de Majestatea Sa Regele Mihai I, s-au aflat si Majestatea Sa Regina Ana, impreuna cu Altetele lor Regale Principesa Margareta a Romaniei si Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, distinctia fiind primita, din partea companiei Transavia Romania, de catre Directorul general Ioan Popa.
De secole, Casele Regale sunt recunoscute peste tot in lume drept etalon al bunului gust, calitatii si finetii, iar standardele monarhice sunt greu de atins si mentinut. In Romania, traditia acordarii titlului de furnizor al Casei Regale a fost reluata dupa aproape o jumatate de secol. Ceremoniile de acordare a calitatii de furnizor al Casei Regale si-au pastrat aura veche si nobila.
La ceremonie au participat personalitati ale vietii economice, conducatori de institutii guvernamentale si neguvernamentale, membri ai societatii civile, oameni de cultura si ziaristi.