Centrul Generatii si spitalul Baneasa
Marti, 2 octombrie, Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare a participat, cu ocazia “Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice”, la evenimentul organizat de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei in parteneriat cu Electrolux la Centrul Comunitar Generatii.
Sase bloggeri culinari au gatit un meniu special pentru peste 50 de batrani si copii proveniti din familii cu venituri modeste, beneficiari ai programelor Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei.
Intreg meniul a fost pregatit in cantina aflata in cadrul Colegiului UCECOM „Spiru Haret”. Aici este locul unde copiii din familii defavorizate si varstnicii, beneficiari ai programului “Generatii”, servesc zilnic o masa calda.
Deschis in urma cu cinci ani, Centrul Comunitar Generatii isi doreste sa vina in intampinarea nevoilor varstnicilor, tinerilor, copiilor si familiilor acestora intr-o abordare “intergenerationala”, noua si unica in Romania.
In atmosfera vesela si dinamica, plina de optimism, varstnicii reusesc sa uite de singuratate, se simt utili sprijinindu-i pe cei mici si invatandu-i lucruri noi.
Tot marti, Alteta Sa Regala a participat la inaugurarea spitalului „Baneasa”, cel mai nou centru al Retelei Private de Sanatate “Regina Maria” si a vizitat sediul Fundatiei “Regina Maria”.
Spitalul este rezultatul unei investitii private de aproximativ 7 milioane de euro, se intinde pe o suprafata de 7.000 mp si are cinci etaje. Unitatea medicala are 100 de paturi, 53 de rezerve, patru sali de operatie si doua sali de nastere. Spitalul Baneasa este singurul spital dedicat mamei si copilului din Romania.
In prezent, reteaua Regina Maria este formata din cinci spitale (incluzand doua maternitati) si 18 policlinici. In total, reteaua de spitale si clinici numara 1.000 de angajati.
Inaugurarea Spitalului Baneasa – Reteaua Privata de Sanatate Regina Maria
“Acum un an, Centrul Medical Unirea si Euroclinic s-au unit sub denumirea Suveranei Romaniei, Regina Maria.
Regina Maria, numita Mama Ranitilor in Primul Razboi Mondial, Patroana a Crucii Rosii Romane, a ramas in amintirea natiunii prin dragostea ei pentru cei raniti, pentru cei infirmi si cei bolnavi. Ea a lucrat cu evlavie, cu pasiune, cu mare dragoste pentru dezvoltarea sistemului sanitar romanesc.
Astazi, Reteaua de Sanatate Regina Maria pune aceleasi valori in slujba romanilor care cauta servicii medicale de calitate.
Inspirati de modelul Reginei Maria, partenerii din Reteaua Privata Regina Maria incearca sa ofere un exemplu pentru intregul sistem de sanatate.
Reusita lor de astazi este o continuare demna a traditiei incepute de Regina al carei nume il poarta.
De aceea, imi face placere sa fiu alaturi de voi la inaugurarea Spitalului Baneasa, singurul spital dedicat mamei si copilului din Romania.”
{gallery(181)}