23 nov. 2006

Conferinta AS Principelui Radu, Comisia Europeana, Bruxelles, 23 noiembrie 2006

Doamnelor si domnilor,

Este o placere si un privilegiu sa ma gasesc aici, in inima citadelei europene, la Bruxelles. Este, de asemenea, un motiv de speranta pentru ca, în cateva saptamani, tara mea va deveni membra a marii familii Europene si sunt convins ca este bine sa vorbim deschis despre virtutile si potentialul continentului nostru.

Pozitia in care ma aflu imi permite sa am o privire cuprinzatoare asupra a ceea ce Romania poate aduce Uniunii Europene si continentului, in general. Numit in 2002 si reconfirmat în 2005 ca Reprezentant Special al Guvernului Romaniei, reprezint interesele fundamentale ale tarii, prin mandat guvernamental. Aceasta pozitie imi permite sa cunosc, prin cele 700 de angajamente anuale, aspectele definitorii ale comunitatilor vizitate, fie ele europene sau locale: economia, apararea, politica, diplomatia, cultura, educatia, dezvoltarea durabila, mass-media.

Din punct de vedere istoric, Romania s-a manifestat mereu ca o tara europeana. In Evul Mediu, domnitorii importanti, moldavi sau valahi, au fost in relatii cu Europa occidentala, ba unii dintre ei au platit destul de scump din cauza prieteniei cu lumea Vestului. Nu sunt multe tari europene care sa poata certifica istoric europenismul lor asa cum a facut-o Moldova, in secolul al XVIII-lea, prin principele suveran Cantemir care publica la Londra, in limba engleza, un tom exceptional despre imperiul Otoman. Principatele romane au jucat, intr-un anume fel, pe parcursul Evului Mediu, rolul de ‘inger pazitor’ pentru Europa, impiedicand turcii sa avanseze catre continent. Primul sef de Stat european al Romaniei a fost Carol I, principe german sosit intr-o tara ce avea deja, in 1866, o viata parlamentara. El a domnit 48 de ani si a organizat, printre altele, in 1906, o replica la Expozitia Universala de la Paris (1900). Tot in 1906, armata romana avea in promotia sa de ofiteri un procentaj de 70% absolventi de Saint-Cyr. Constitutiile noastre din 1866 si 1923 au fost printre cele mai evoluate din Europa. Regele Mihai este astazi singurul sef de Stat in viata care a condus o tara beligeranta in al Doilea Razboi Mondial si a aniversat, de curand, 79 de ani de cand a devenit Rege. In anul 2005, impreuna cu Majestatea Sa, am parcurs cu masina traseul din Transilvania pana la Praga, pentru a pune flori la mormintele a 66000 de soldati romani morti in 1945 nu pentru a elibera Romania, ci pentru a elibera parti din continentul european de sub cizma hitlerista. Sacrificiul celor 66000 de soldati romani a fost facut in numele unei Europe a valorilor comune. In fine, in timpul anilor stalinismului din Romania, in timp ce peste 50000 de personalitati, floarea intelectualitatii romane, erau masacrate in inchisori sau in lagarele de munca fortata, tarani romani analfabeti dar idealisti, s-au ascuns in Carpati, grupati in singura miscare de rezistenta organizata militar din Europa, pentru a lupta impotriva sovietelor. Acesti tarani romani, ai caror nepoti fac astazi eforturi considerabile pentru a integra tara lor in UE, nu aveau, probabil, nici macar idee unde se gaseau pe harta Paris, Londra, Bruxelles sau Washington. Ei s-au sacrificat pentru o viata demna si libera pentru familiile si tara lor. Aici trebuie cautata explicatia incredibilului procent de 85% de incredere romaneasca in Uniunea Europena.

Din punct de vedere al politicii, Romania, tara comunista care a cunoscut cel mai rau model poststalinist si care a avut cea mai dureroasa si mai lunga ruptura de totalitarismul comunist, este tara care astazi, in 16 ani, a reusit sa aiba trei alternante la putere, sa devina membra NATO, sa aiba o prezenta eminenta in misiunile militare internationale (inclusiv cele ale UE), sa obtina din 2001 pana azi o crestere economica de 4-5% pe an, cu o performanta de 8,4% în 2004 si, probabil, de 7,6% in 2006. Tara noastra, care intre cele doua Razboaie Mondiale, hranea o buna parte din Europa, a dobandit o traditie politica europeana ce nu a fost fabricata cu ocazia recentei sale candidaturi la UE. In 1881, Romania devenea tara suverana si independenta a continentului european. Daca nu am fi trecut prin paranteza rosie de patru decenii, astazi m-as gasi pe unul din scaunele dumneavoastra, ascultand discursul idealist si romantic al cuiva venit de undeva, din Caucazul de Sud.

Din punct de vedere economic, o tara infometata de economia politica si intepenita în tehnologia ruginita a anilor ’70, a reusit sa restructureze, in 16 ani, stalpii economiei ei si sa creasca nu numai calitatea produselor sale ci si potentialul ei pe piata mondiala. Pentru o tara convinsa de teoria <> si de <>, performanta aceasta dovedeste multa flexibilitate si adaptabilitate. Romania, parazitata de idei poststaliniste inca vii, reuseste sa avanseze inexorabil catre economia de piata. Nivelul de trai în Romania interbelica era egal cu cel al Elvetiei si Belgiei. O astfel de tara, bine integrata în UE poate, cu certitudine, sa fie un instrument de dezvoltare economica comunitara, un pod catre Orientul Apropiat, catre Asia Centrala si de Sud-Est si catre intreaga Africa. Tarile din grupul ultimei extinderi europene au facut deja progrese remarcabile. Cat despre Romania, exemplul proiectului Renault Logan este evocator: autoturismul Logan a creat sute de locuri de munca in tarile UE: ingineri, dealers, muncitori, mecanici.

Din punct de vedere cultural si al educatiei, confluenta de religii si traditii care a caracterizat mereu cultura romana, ar putea fi un ingredient nepretuit pentru Europa. In Romania, aproape integralitatea culturii si traditiilor se bazeaza pe mostenirea europeana. Corifeii culturii si stiintei romanesti de la inceput de secol XX au fost educati la Paris, Berlin sau Londra. Mostenirea comunista a lasat la nivelul educatiei un lucru bun: oameni cu o solida cultura generala. Noi vorbim in mod curent doua sau trei limbi straine, ceea ce este mai rar cazul altora. Mergeti pe strazile Bucurestiului si intrebati ceva in franceza sau engleza: veti avea surprize! De saisprezece ani aud mereu critici acerbe la adresa sistemului de invatamant din Romania. Exasperarile sunt justificate dar, nu stiu cum, tinerii romani nu inceteaza sa umple salile de clasa la Sorbona, Oxford, Standford, Berkeley, Harvard, WPI sau MIT. Am intalnit doctoranzi romani la Montreal, Roma sau Tokio. Romania poseda numarul cel mai ridicat de ingineri IT de înalta calificare, dupa India; doar ca India are peste un miliard de locuitori, iar Romania – 22 de milioane. La sediul Microsoft de la Washington D.C., noi suntem a doua natiune ca numar de angajati, dupa China. Mestesugul si talentul, creativitatea si entuziasmul tinerilor romani este incredibil. Evident, aceste argumente sunt convingatoare pe termen mediu si lung. Dar nu este UE o creatie temerare si vizionara? Nu este ea expresia responsabilitatii si intelepciunii, a generozitatii, a patriotismului si a fortei ideilor?

Din punct de vedere diplomatic, Romania mi se pare tara perfect structurata pentru implementarea proiectelor Procesului Barcelona si a Parteneriatului Euro-Mediteranean. Nu numai ultimele secole ne-au dat o intelegere profunda a lumii orientale, a culturii, traditiilor, spiritului, temperamentului ei, dar si trecutul recent. Incepand cu anii ’70, zeci de mii de studenti veniti din Egipt, Maroc, Algeria, Iordania, Siria, Liban, Israel, chiar si din Irak si Emiratele Arabe Unite au absolvit universitati romanesti. Acesti oameni sunt astazi la apogeul carierei lor profesionale: reputati oameni politici, ingineri, artisti, parlamentari, scriitori, oameni de afaceri, medici, profesori. Am aflat, in timpul vizitei mele din Iordania, ca din 120 de membri ai Parlamentului iordanian, 12 au facut studii in Romania. La Cairo, Rabat, Baku sau Amman m-am simtit <>, gratie multiplelor similitudini pe care vecinatatea noastra culturala, istorica si geografica le-a creat, de-a lungul timpului. Vad foarte bine politicile europene, grupate in jurul Parteneriatului Euro-Mediteranea sau European Neighbourhood Policy, conduse cu ajutorul si prin efortul unor tari ca Romania sau Bulgaria.

Din punct de vedere al securitatii si apararii, tara mea a cunoscut avantajele <> inainte ca termenul sa fie inventat. Pericolele asimetrice ne-au invatat, devreme in istoria noastra, sa reactionam asimetric. Astazi nu cheltuielile pe cap de militar ne asigura succesul in misiunile internationale, ci antrenamentul, talentul, curajul si adaptabilitatea exceptionale ale trupelor noastre. Politica Europeana de Securitate si Aparare, dezvoltarea si structurile ei, misiunile si instrumentele ei vor gasi in Romania un partener fidel. Pozitia geopolitica a tarii noastre (riverana a Marii Negre, vecina a Caucazului si a Orientului Apropiat, punte de legatura catre Asia si nu prea departe de Africa) va fi un atu in perspectiva ambitiilor de actor global ale UE. Stabilitatea si democratia nu pot sa se opreasca la frontiera Ungariei. Situatia din Balcanii de Vest preocupa imperativ securitatea continentului; solutia poate fi gasita cu sprijinul unor tari precum Romania. O tara predictibila, care a depus un mare efort pentru a deveni membra NATO, partenera PESA, o tara care se straduieste sa respecte democratia si valorile lumii occidentale.

De curand, un admirabil reprezentant al UE a afirmat, la Bucuresti, ca romanii au pierdut, in ultima vreme, o parte din entuziasmul lor european (aproape constant in jurul lui 85%) si au inceput sa se apropie de normalitate, scazand spre un mai rezonabil 61%. Eu sper ca respectabilul eurocrat a binevoit sa glumeasca. Normalitatea nu este media occidentala de 30% adeziune la UE, cea mai vizionara constructie ale secolului XX.

A <> de 85% entuziasm, creativitate, altruism responsabil si adaptabilitate, iata, in viziunea mea, o buna contributie europeana a romanilor.

Romania, cu toate lipsurile ei institutionale, este gata sa contribuie la stabilitatea continentului european cu substanta trecutului ei si cu fortele vitale ale viitorului ei.

Nu vreau sa inchei pedoaria vorbind doar despre tara mea, pentru ca sper ca in cativa ani vom vorbi cu totii cu o mai mare generozitate si deschidere despre continentul nostru si nu numai despre locurile unde ne-am nascut si am crescut. Europa este mai veche decat natiunile ei si va supravietui acestora. Ea a fost secole la rand amenintata sa piara datorita lipsei de unitate, a orgoliilor si razboaielor care au macinat-o.

Menirea acestui continent unic este aceea de a intelege primul mersul lumii. Europa a exercitat dintotdeauna o functie nu doar universala – in sensul participarii la valorile globale ci si una universalizanta – aceea de trend-setter, de model si inspiratie pentru restul globului. Europa unita nu reprezinta doar o utilitate moderna, recenta, economica, politica ori institutionala ci inainte de toate un ideal la care au visat de sute de ani toate spiritele ei luminate. Cunoscand bine ideile si idealurile acestora, Jean Monnet spunea ca nu a fost stimulat in a propune un proiect european unificator de catre aceste mari spirite, cat mai degraba de ruinele continentului de dupa cel de al Doilea Razboi Mondial.

Pierduti in chestiuni tehnice, parca uitam astazi resorturile generoase initiale. Creatia Uniunii a necesitat o serie de circumstante favorabile de factura istorica. Ea a beneficiat de clarviziunea si inspiratia creatorilor ei, dar si de talentul altor barbati si femei, mai apoi. Ideea se ”incorporezeaza” in colectivitatea umana, numai daca terenul este pregatit. Creatia este un act care se bazeaza intotdeauna pe o uimitoare punere impreuna a unor realitati si fenomene existente dinainte.

La mai bine de o jumatate de secol de la momentul initial al nasterii ideii europene, extinderea UE stimuleaza cresterea economica, coeziunea sociala, intareste rolul si influenta Europei in lume. Dupa acest al cincilea val de extindere care include Romania si Bulgaria, Europa trebuie sa se reaseze institutional, sa-si redescopere idealurile si sa gaseasca oameni noi care sa le dea glas, pentru ca cetatenii ei sa traiasca intr-o Uniune Europeana convinsa.