Principele Radu în Republica Moldova, octombrie 2016
Joi, 27 octombrie 2016, în orașul Ialoveni din Republica Moldova a avut loc ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Ferdinand Întregitorul. În aceeași zi, orașul a sărbătorit 580 de ani de atestare documentară și hramul urbei. Evenimentul a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.
La 150 de ani de la fondarea Casei Regale și la 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, raionul și autoritățile orașului Ialoveni au repus în centrul urbei, la locul original, bustul Suveranului. Inițiativa aparține unor organizații și personalități ale societății civile și s-a bucurat de acordul Guvernului de la Chișinău.
Bustul Regelui Ferdinand I a fost ridicat în parcul din centrul comunei Ialoveni în anul 1938, în timpul domniei Regelui Carol al II-lea. El a fost distrus apoi de ocupația sovietică și repus pe soclu în anul 1942, în timpul domniei Regelui Mihai I. La doar câțiva ani a fost înlăturat, fiind pentru a treia oară dezvelit, într-o formă apropiată de cea originală, 74 de ani mai târziu.
Principele Radu a participat la liturghia de la Biserica Sfânta Parascheva din Ialoveni și apoi a fost musafirul Primăriei Orașului Ialoveni, unde s-a întâlnit cu primarul și cu consilieri locali. Au fost de față reprezentanți ai autorităților locale din județele Iași, Arad și Prahova, precum și cu copii și educatori de la Grădinița din Ialoveni.
Alteța Sa Regală a luat parte la ceremonia militară și religioasă de dezvelire a bustului Regelui Ferdinand I, a depus o coroană de flori la monumentul Regelui Ferdinand și apoi o altă coroană de flori la monumentului eroilor din localitate.
Principele Radu a remarcat, în discursul său, că aducerea la loc a bustului semnifică faptul că urbea și oamenii ei au ieșit învingători în lupta cu timpul, amintind că orașul Ialoveni sărbătorește aproape șase secole de existență. „Sunteți învingători pentru că astăzi, după toate câte s-au întâmplat în ultima sută și cinzeci de ani din istoria noastră modernă, reușim să vorbim aceeași limbă, ne închinăm aceluiași Dumnezeu și împărtășim aceeași identitate, cultură și aceiași părinți”.
În încheierea vizitei, Principele Radu a fost musafirul Consiliului Raional Ialoveni și al președintelui consiliului.
În ultimele luni, în Republica Moldova a fost ridicat un alt bust al Regelui Ferdinand I, în orașul Nisporeni. În anul 2017, urmează ca și orașul Rezina din Republica Moldova să aibă un bust al Regelui Ferdinand I.