Banca Națională a României omagiază Centenarul Încoronării
La invitația guvernatorului Băncii Naționale, academicianul Mugur Isărescu, Majestatea Sa Custodele Coroanei a participat la Palatul Băncii Naționale, în seara de 31 octombrie 2022, la inaugurarea expoziției și la lansarea monedelor jubiliare, ambele cu tema „100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria de la Alba Iulia”.
La eveniment au participat Alteța Sa Regală Principele Radu, precum și înalți reprezentanți ai Băncii Naționale. Au fost prezente personalități din societatea civilă. Cu această ocazie, a fost lansat și oferit participanților un remarcabil volum editat de Arhivele Naționale ale României, având ca subiect ceremonialul istoric al Încoronării din ziua de 15 octombrie 1922, la Alba Iulia.
La finalul vizitei, Palatul Băncii Naționale a găzduit un dineu oficial, oferit Majestății Sale Margareta cu ocazia Centenarului Încoronării.
În ultimele decenii, Banca Națională a României a găzduit importante evenimente sărbătorind Coroana Română și momente fundamentale din istoria modernă a țării noastre: Jubileul de 90 de ani al Regelui Mihai I, 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, Centenarul Marii Uniri, Centenarul nașterii Regelui Mihai.