Asociația Curților Constituționale Francofone la Castelul Peleș

09 mai 2025

Membrii Asociației Curților Constituționale Francofone au fost primiți de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Alteța Sa Regală Principele Radu la Castelul Regal Peleș în seara de joi, 8 mai 2025.

O sută de judecători constituționali din 38 de țări de pe patru continente au fost invitați de Familia Regală la un dineu oficial, găzduit în Sala de Concerte. Asociațiea Curților Constituționale Francofone și-a desfășurat al X-lea congres în capitala țării noastre. Cu această ocazie, Curtea Constituțională a României a preluat președinția asociației, pentru următorii trei ani. La dineul oficial a fost prezentă Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

Seara a început cu intonarea Imnului Național al României, urmat de discursul de bun-venit adresat de Alteța Sa Regală Principele Radu în numele Majestății Sale Custodelui Coroanei. A urmat discursul doamei Aminata Ly Ndiaye, Preşedintele actual al Asociației Curților Constituționale Francofone, vicepreședintele Consiliului Constituțional al Senegalului, și  discursul domnului Marian Enache, Președintele Curții Constituționale a României. A fost apoi intonat Imnul Regal Român.

La dineul oficial de la Castelul Peleș și-a dat concursul Orchestra Academiei Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov și Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.

©Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale