Vizita la Galati, Iasi si Bacau, ianuarie 2004

25 ian. 2004

Biroul Reprezentantului Special al Guvernului pentru Integrare, Cooperare si Dezvoltare Durabila
Palatul Elisabeta

Buletin de presa – 25 ianuarie 2004
AS Principele Radu la Galati, Iasi si Bacau, 21-23 ianuarie 2004

In municipiul Galati, vizita a inceput cu lansarea volumului Sapte, la libraria Diverta.

Principele a vizitat, in continuare, Santierul naval Damen si s-a intalnit apoi cu prefectul judetului, cu presedintele Consiliului judetean si cu primarul municipiului Galati.
In a doua parte a zilei, Alteta Sa a fost primit la Catedrala episcopala de PS Episcopul Casian al Dunarii de Jos, dupa care a avut o intalnire cu rectorul universitatii Dunarea de Jos si a incheiat cu o vizita la Facultatea de arte din cadrul universitatii, in cursul careia a asistat la o ora de curs.
Liceul Emil Racovita a fost primul loc in care AS Principele Radu s-a oprit in municipiul Iasi.
Principele s-a intalnit cu profesorii si cu elevii liceului, cu care a dialogat pe teme legate de viitorul Romaniei in Uniunea Europeana.
A urmat lansarea volumului memorial Sapte, la libraria Junimea, si o intalnire cu rectorul si cu profesorii Universitatii de arte George Enescu.
/
Principele a vizitat capela, de curand renovate, a universitatii.
Principele Radu s-a intalnit apoi cu IPSS Mitropolitul Daniel al Moldovei, iar apoi a vizitat sediul editurii Polirom.
Vizita la Iasi s-a incheiat cu o intalnire cu primarul municipiului si cu prefectul judetului Iasi.

In prima ora a prezentei Altetei Sale la Bacau, Principele Radu a acordat un amplu interviu televiziunii Alfa, pentru emisiunea Profil.

A urmat intalnirea cu prefectul si cu subprefectul judetului Bacau, iar apoi un dialog cu reprezentantii presei din municipiul moldav.
La libraria Vasile Alecsandri a avut loc lansarea de carte, volumul Sapte fiind bine primit si de bacauani.
Principele Radu a facut o vizita la biserica Sfantul Dimitrie si si-a incheiat periplul in judetele Moldovei cu intalnirea cu comandantul si cu ofiterii superiori ai Unitatii militare de aviatie.