Aniversarea căsătoriei civile, la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au sărbătorit la Castelul Săvârșin, în familie, a 29-a aniversare a căsătoriei lor civile, care a avut loc la Versoix, în Elveția, în ziua de 24 iulie 1996.




Căsătoria civilă a Majestății Sale Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principelui Radu a avut loc la primăria orașului Versoix, din Elveția, la 24 iulie 1996, în prezența Regelui Mihai I și a Reginei Ana, precum și a ASR Principesa Sofia. Căsătoria a fost oficiată de primarul orașului, alături de doi martori, avocatul Michaël Flaks și doamna Jean Milligan-David, directoarea Fundației Principesa Margareta a României din Geneva.
Două luni mai târziu, pe 21 septembrie 1996, avea loc căsătoria religioasă, oficiată la Catedrala Ortodoxă Sfântul Gherasim din Lausanne de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Damaskinos al Elveției, de protopopul român al Elveției, părintele Adrian Diaconu, și de parohul catedralei, părintele Alexandru Iossifidis.
Fotografii: ©Alain Morvan, GAMMA 1996