Ambasadorul Elveției la Palatul Elisabeta

16 mart. 2022

Marți, 15 martie 2022, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a primit, la Palatul Elisabeta, pe Excelența Sa domnul Arthur Mattli, Ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Confederației Elvețiene la București. 

Majestatea Sa și Excelența Sa au purtat un dialog privind soluții pe termen lung pentru rezolvarea crizei umanitare ca urmare a conflictului armat din Ucraina și sprijinirea refugiaților aflați pe teritoriul țării noastre.