Altfel

15 mai 2009

Editura Polirom, 2009

In maniera conversationala, cartea Principelui Radu evoca direct ori indirect, pe rand, fiecare din aceste momente, din marile cotituri istorice care au conferit, de atunci incepand, Casei Regale a Romaniei un rol si un ascendent unic, neatins de vicisitudinile, deraierile si sincopele provocate traditiei si democratiei romanesti de defunctul regim totalitar. Coroana si rolul sau se desprind din aceste pagini nu doar ca factori constructivi in plan istoric, ci si ca arvuna de rost nou a unui mai vechi simbol de noblete -in esenta sa cu neputinta de obliterat din dinamica prezentului. Restituind memoriei contemporane nu doar jaloane ale acestor realitati, ci si aspiratii pragmatice de viitor, cartea scrisa de Principele Radu al Romaniei impreuna cu Nicolae Dragusin readuce in prim plan insemnatatea contributiilor aduse intereselor tarii -de-a lungul timpului si astazi inca- de Casa Regala a Romaniei, ajunsa acum la a cincea generatie.

Dupa lunga noapte a cosmarului totalitar, noua generatie regala, cum suna tema cartii, e intr-adevar, generatia unei Case Regale renascute ce priveste inainte cu devotament, cuviinta si realism, propunand drept una dintre premisele redesteptarii plenare a societatii romanesti, o necesara repunere in drepturi a faptelor care au servit de temelie la cladirea Romaniei moderne; nu mai putin, o reevaluare a valentelor de demnitate proprii statalitatii inaugurate la 1866, ca dat fundamental ce leaga indisolubil Coroana de marile momente de dinainte si de dupa deceniile de dictatura.

Reinnoindu-si in maniere noi actul salubru de prezenta in slujba tarii, noua generatie regala -reprezentata de Rege, de Principesa Margareta si de Principele Radu— incununeaza si duce mai departe o traditie de impartialitate si noblete:  ea vine sa dea profil, sens si substanta daruirii de sine in serviciul unei necesare reinsanatosiri a societatii posttotalitare si, nu in ultimul rand, constructiei de viitor a tarii.
Andrei Brezianu