Agenda la Palatul Elisabeta, 13-17 octombrie 2025

17 oct. 2025

Vineri, 17 octombrie, Majestatea Sa și Principele Radu au primit pe profesorul universitar Vasile Dîncu, membru al Parlamentului European.

Tot vineri, Majestatea Sa și Principele Radu au primit pe Principele Alexandre Cantacuzène. A fost prezentă ASR Principesa Sofia.

Joi, 16 octombrie, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit pe domnul profesor univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.

Miercuri, 15 octombrie, Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au primit pe Excelența Sa domnul președinte Emil Constantinescu.

Marți, 14 octombrie, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit pe preotul Romeo Horvat, parohul bisericii comunității italiene din comuna Greci, județul Tulcea.

Luni, 13 octombrie, în numele Majestății Sale Custodele Coroanei, Alteța Sa Regală Principele Radu a primit pe Excelența Sa domnul Abdullah Abdulrahman A. Alshatti, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Statului Kuwait în România.

©Daniel Angelescu și Alexandra Curea-Gogu, Casa Majestății Sale